Levy ”reloaded”. În căutarea stelei originare

În primăvară, o bloggeriță îndrăgostită de Marc Levy se mâniase foc după ce terminase de citit romanul Prima zi al lui Marc Levy:

Cu sinceritate va anunt, ca desi dupa o lectura absolut fascinanta, alerta si relaxanta, ma trezesc la sfarsit de pagini ca nu mai sunt… pagini!!! Cu alte cuvinte nu am inteles nimic! Pare a fi un film care se termina brusc, urmand sa ne lase sa asteptam cu sufletul la gura o continuare, un soi de “reloaded” sau “reincarneted”…  

Vestea bună e că tocmai a sosit noul Levy, ”reîncărcat”/”reîncarnat”. Continuarea romanului ”Prima zi” se cheamă, cum altfel?, Prima noapte.  

Adrian, astrofizicianul obsedat de nașterea Universului, crede că a pierdut-o pe vecie pe iubita sa Keyra, arheoloaga aflată în căutarea urmelor primului om de pe Pământ, dar lucrurile sunt ceva mai încâlcite. 

Prima noapte debutează cu o misivă care vă introduce în ”atmosferă” mult mai bine decât aș putea eu s-o fac:

Numele meu este Walter Glencorse şi sunt Directorul Administrativ al academiei Regale de Ştiinţe din Londra. L‑am întâlnit pe Adrian acum vreun an, când a fost repatriat de urgenţă de pe situl astronomic Atacama, din Chile, unde explora cerul, în căutarea stelei originare.

Adrian este un astrofizician de mare talent şi, în răstimp de câteva luni, am devenit prieteni în adevăratul sens al cuvântului.

Deoarece el nu visa decât un singur lucru — să‑şi continue lucrările privind originea Universului —, iar eu mă aflam într‑o situaţie profesională cum nu se poate mai dificilă — bugetul pe care îl gestionam fiind la pământ —, l‑am convins să se prezinte în faţa unei fundaţii ştiinţifice care organiza, la Londra, un concurs încununat cu un premiu generos. (…)

Câştigătorii concursului n‑am fost noi: premiul i‑a fost atribuit unei tinere arheologe, pe cât de impetuoasă, pe atât de hotărâtă. Ea conducea lucrările de săpături în Valea Omo, din Etiopia, când o furtună de nisip i‑a distrus şantierul şi a silit‑o să se întoarcă în Franţa.

În seara când a început totul, ea se afla la Londra, ca şi noi, în speranţa că va câştiga premiul, pentru a se întoarce în Africa şi a‑şi continua cercetările cu privire la originea omului.

Neprevăzutul vieţii este straniu: Adrian o întâlnise pe Keira, tânăra arheologă, în trecut. Trăiseră o dragoste de‑o vară, dar, de atunci, nu se mai văzuseră.

Ea îşi serba victoria; el, eşecul. Şi‑au petrecut noaptea împreună, iar a doua zi, de dimineaţă, Keira a plecat, lăsându‑i lui Adrian un pandantiv ciudat, adus din Africa. Acesta era un fel de piatră găsită în craterul unui vulcan, de către un băieţel etiopian, Harry, luat sub aripa Keirei, care se ataşase profund de el.

După plecarea ei, Adrian a descoperit, într‑o noapte, pe furtună, că pandantivul avea nişte proprietăţi uluitoare. Când o lumină puternică — aşa cum este, de exemplu, fulgerul — îl traversa, acesta proiecta milioane de puncte luminoase.

Adrian a înţeles destul de iute despre ce era vorba. Oricât ar părea de uimitor, aceste puncte înfăţişau o hartă a bolţii cereşti, dar nu una obişnuită, ci un fragment de cer, o reprezentare a poziţiei stelelor aşa cum se găseau ele deasupra Pământului, cu patru sute de milioane de ani în urmă.