Îți amintești vremurile demult apuse din școala primară când trebuia să ieși în fața clasei și să reciți o poezie sau să răspunzi oral pentru o notă în catalog? Ce simțeai?
O, ce groază mă apuca pe mine… parcă ar fi fost sfârșitul lumii dacă greșeam și luam o notă mică, scrie Patricia Lidia pe blogul Serial Readers.
Trebuia totul să fie fără cusur, de la notele din catalog, până la comportamentul meu de zi cu zi. Nu îmi dădeam voie să greșesc (da, știu, par o perfecționistă!). Dar sunt convinsă că aceasta este atitudinea tuturor copiilor, și ei pot avea griji, fie că sunt copii sensibili, fie că au crescut într-un mediu în care au fost expuși grijilor și problemelor adulților, fie că se fac presiuni exterioare asupra lor… cea mai potrivită abordare ca să ajutăm un copil să depășească o situație este să îl învățăm cum să abordeze și să înțeleagă problemele care apar și să își asume responsabilitatea rezolvării lor, nu îi oferim noi soluția pentru a o rezolva.
Pentru a-și atinge scopul, autorii cărții Ce să faci… când ți-e teamă de greșeli folosesc ca exemplu exploratorii: dacă exploratorii n-ar putea să-şi accepte greşelile şi să meargă mai departe, n-ar mai face nicio descoperire! Ce să faci când ţi-e teamă de greşeli îi învaţă pe copii şi părinţi cum să facă faţă emoţiilor care se ascund în spatele fricii de a greşi, folosind strategii şi tehnici bazate pe principii cognitiv-comportamentale. Această carte interactivă de auto-dezvoltare oferă resurse complete pentru a educa, a motiva şi a-i ajuta pe copii să facă faţă greşelilor astfel încât să nu le fie frică să exploreze noi orizonturi! Grijile le sunt prezentate copiilor ca fiind niște dușmani care pot fi învinși daca se respectă consecvent anumite reguli. De exemplu, se alocă în intervalul unei zile un anume „timp destinat grijilor“. Totodată, autorii sugerează că înainte de a ajuta copiii să își descopere soluțiile, este important ca părinții să se analizeze și să își găsească în trecutul propriu soluțiile aplicate pentru a depăși autocritica excesivă și sentimentele negative generate de aceasta.
Ce să faci când ţi-e teamă de greşeli este o carte foarte bine scrisă, cu ilustrații încântătoare, care te ajută să te ierți tu pe tine greșelile pe care le faci și care te încurajează să nu renunți la a încerca lucruri noi pe viitor. Cu toate că această carte este concepută pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, este de fapt un ghid excelent și pentru adulți. Cu toții facem greșeli, dar asta nu ar trebui să ne oprească din drumul nostru.
Recenzie preluată de pe blogul Serial Readers
Leave a Reply