„Misterul de la London Eye” este cel de-al doilea roman pentru copii al autoarei britanice Siobhan Dowd, publicat în 2007 și tradus în peste 10 țări. Cartea a primit numeroase nominalizări și premii, inclusiv NASEN Children’s Book Award și CBI Bisto Book of the Year. În 2009, teatrul The Unicorn din Londra a adaptat romanul pentru scenă, piesa de teatru primind recenzii foarte bune.
„Misterul de la London Eye” spune povestea lui Ted, un băiat de doisprezece ani din Londra care suferă de un sindrom, ce pare a fi Asperger, care îl face să vadă lucrurile într-un mod diferit față de cei din jur. Când vărul său Salim vine în vizită, Ted și sora sa mai mare, Kat, hotărăsc să îi îndeplinească dorința și să îl ducă la London Eye. Cursa pare a fi una obișnuită, dar, curând, cei doi copii realizează că vărul lor nu a mai coborât din roată. De aici pornește o investigație disperată a celor din jur, care vin cu o sumedenie de teorii despre cum ar fi putut Salim să dispară dintr-o capsulă de la London Eye. Creierul analitic și „sistemul de operare diferit” al lui Ted, împreună cu perseverența lui Kat, conduc la rezolvarea misterului, în ciuda neîncrederii părinților și polițiștilor.
Scris din perspectiva lui Ted, romanul devine și mai captivant prin vocea cu care el povestește, prin gândurile pe care el le împărtășește cititorului, astfel oferind o înțelegere asupra lumii unui băiat care vrea doar sa fie acceptat în societate, chiar dacă este diferit.
Siobhan Dowd s-a născut în Londra în 1960 și a trăit în Oxford împreună cu soțul ei până în august 2007, când a murit de cancer. Pe lângă activitatea literară, Siobhan a fost co-fondatoarea programului PEN pentru cititori și scriitori, care îi duce pe aceștia în zone și instituții cu oameni defavorizați. A fost, de asemenea, comisar adjunct pentru drepturile copilului în Oxfordshire. Pe lângă romane, a scris povestiri scurte și articole și a editat două antologii.
„Prinde cititorul de la început și nu îi mai dă drumul.” – Publishers Weekly
”Este un puzzle bine construit, iar cei care iubesc misterele vor fi încântați de descrifrarea indiciilor.” – Kirkus Reviews
„Un mister dens, cu personaje bine conturate și un narator unic.” – School Library Journal
„Dowd transformă handicapul într-un cadou.” – The Times
Book Sense Children’s Pick List Award 2008
School Library Journal Best Books of the Year Award 2008
Booklist Children Editor’s Choice Award 2008
Horn Book Fanfare Award 2008
Kirkus Reviews Best Children’s Books Award
NASEN Children’s Book Award
CBI Bisto Book of the Year
Leave a Reply