În Vechiul Testament, în Pildele lui Solomon, 23, 624, se spune:
Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui, căci el îţi numără bucăţile din gură. „Mănâncă şi bea!“, îţi va spune, dar inima lui nu e pentru tine. Bucata pe care ai mâncat‑o, o vei da afară din tine, iar tu ţi‑ai risipit zadarnic vorbele tale alese
Un text scurt şi pregnant, care trimite cu mare claritate la evitarea invidioşilor. Uneori ni se pare că bucatele celor care se uită cu ochi răi — tocmai pentru că ei oferă atât de rar — ar putea fi foarte bune: o ispită narcisică, am spune. Iar acesteia ar fi mai bine să nu‑i cedăm. Căci, chiar dacă se oferă ceva cu un aer prietenos, elementul neprietenos — zgârcenia — este doar ascuns, după cum ne spune citatul predicatorului. Acest text porneşte de‑a dreptul de la faptul că invidia şi zgârcenia se condiţionează reciproc. Acest lucru este chiar logic în sine, deoarece, dacă invidiem, nu vom mai face daruri suplimentare unui om, pentru că atunci, devenind mai bogat şi mai fericit, el ar fi cu atât mai mult demn de invidie.
Acest text se referă însă şi la faptul că acela care se uită cu ochi răi transmite un dublu mesaj: „Mănâncă şi bea“; dar, totodată: „N‑o face!“ Poate că textul vorbeşte despre invidioşii ambivalenţi, cărora acest comportament li se potriveşte în mare măsură. Dar ne putem imagina şi că predicatorul vrea să avertizeze într‑un mod mai principial: ar fi o naivitate ca în relaţie cu invidia să credem prea mult în binele din om.
Şi basmele procedează simplu cu invidioşii: ei trebuie să moară. Cea mai cunoscută invidioasă din basm este probabil mama vitregă a Albei‑ca‑Zăpada, care trebuie să danseze până la moarte în pantofi încinşi în foc. Ceea ce putem interpreta la nivel subiectiv — adică dacă o înţelegem pe invidioasa mamă vitregă ca pe o personificare a noastră —, în sensul că personalitatea invidioasă din noi dansează textual până la moarte şi este eliminată, dacă intră în legătură cu ardoarea vieţii, cu mişcarea şi pasiunea. Adică: putem elimina personalitatea invidioasă prin dezvoltare.
Fragment din DEPĂȘIREA DE SINE – Verena Kast
Leave a Reply