După şapte decenii de la moartea lui şi la aproape un secol de la faptele de vitejie care l‑au făcut celebru, Thomas Edward Lawrence — „Lawrence al Arabiei“, cum este mai bine cunoscut — rămâne una dintre figurile cele mai enigmatice şi controversate ale secolului al XX‑lea. În ciuda zecilor de biografii, a nenumăratelor studii erudite şi a cel puţin trei filme, dintre care unul considerat o capodoperă, istoricii nu au izbutit niciodată să cadă de acord asupra personalităţii acestui tânăr sfios, şcolit la Oxford, care a pornit la luptă în fruntea unei armate arabe şi a schimbat istoria.
Unul dintre motivele divergenţelor legate de memoria lui are legătură cu teritoriul pe care el l‑a traversat. Lawrence a fost atât martor ocular, cât şi participant la câteva dintre cele mai însemnate evenimente care au condus la crearea Orientului Mijlociu modern, or acest colţ de pământ este locul unde până şi cea mai simplă afirmaţie este disecată, analizată cuvânt cu cuvânt şi contestată. În nesfârşitele dispute privind rădăcinile numeroaselor fricţiuni din această regiune, Lawrence a fost, pe rând, ridicat în slăvi şi pus la stâlpul infamiei, sanctificat, demonizat, chiar şi redus la o notă de subsol, după cum o cer ţelurile politice.
Apoi, era însuşi caracterul lui Lawrence. Fiind din fire un om prin excelenţă interiorizat şi ascuns, ţinea parcă dinadins să îi contrarieze pe toţi cei care ar fi încercat să‑l cunoască. Un conducător înnăscut sau un şarlatan? Un om neînfricat sau un laş, atât pe plan moral, cât şi fizic? Cu mult înaintea tuturor biografilor săi, Lawrence însuşi a fost cel care şi‑a atribuit aceste trăsături contradictorii, dar şi multe altele.
Printre autorii care s‑au ocupat de Lawrence, aceste contradicţii au condus, adesea, la invocarea unor amănunte nesemnificative, ajungându‑se la dispute absconse între cei care urmăreau să‑i întineze reputaţia şi cei care căutau să o apere. A reuşit Lawrence într‑adevăr să străbată la un moment dat deşertul în patruzeci şi nouă de ore, cum pretindea el, sau e posibil ca traversarea să fi durat cu o zi în plus? A avut Lawrence un rol atât de decisiv în „bătălia X“, sau meritele le aparţin mai degrabă cutărui ofiţer britanic sau cutărei căpetenii arabe? Ceva mai puţin plicticoși sunt polemiştii care vor să‑l eticheteze în scopuri ideologice. Lawrence, marele apărător al poporului evreu sau antisemitul turbat? Progresistul luminat militând pentru independenţa arabilor sau criptoimperialistul? Lawrence a lăsat în urmă un volum de scrieri atât de amplu, iar concepţiile i s‑au schimbat atât de dramatic pe parcursul vieţii, încât este posibil, cu discernământ şi atenţie, atât să confirmăm, cât şi să respingem aproape fiecare laudă şi acuzaţie care i s‑au adus.
Dincolo de latura lor plictisitoare, aceste dispute prezintă păcatul capital de a lăsa în umbră cea mai fascinantă enigmă a poveştii lui Lawrence: Cum a făcut el toate astea? Cum a putut un arheolog atât de timid, şcolit la Oxford, dar fără măcar o zi de instrucţie militară, să devină comandantul de război al unei armate revoluţionare străine, strategul politic magistral, care a prezis atât de multe dintre calamităţile ce aveau să urmeze în Orientul Mijlociu?
Răspunsul scurt ar putea părea cumva dezamăgitor: Lawrence a avut capacitatea de a deveni „Lawrence al Arabiei“, fiindcă nimeni nu dădea prea multă atenţie lucrurilor de acolo în acea perioadă.
Bazată pe cercetări extinse și intense, muncă asiduă în arhive, Lawrence în Arabia de Scott Anderson aduce o nouă perspectivă asupra modului în care s-a configurat lumea Orientului Mijlociu. Cu o acțiune de proporții epice, portretizări expresive, accente critice în condamnarea distrugerilor provocate de comploturile coloniale europene, volumul surprinde strălucit felul în care nesăbuința trecutului declanșează suferința prezentului.
Leave a Reply