Mici lucruri mărețe, considerat cel mai bun roman al lui Jodi Picoult, publicat de Editura Trei în colecția Fiction Connection, va fi ecranizat cu Viola Davis și Julia Roberts în rolurile principale, într-o producție Amblin Partners. Cele două actrițe se află la a doua colaborare de acest fel, prima având loc în anul 2010, la filmările pentru ”Eat Pay Love”, ecranizarea cărții lui Elizabeth Gilbert.
Producătorii filmului sunt Marc Platt, nominalizat la Oscar în 2016 pentru ”La La Land” și în 2015 pentru ”Bridge of Spies”, și Adam Siegel, câștigătorul unui Premiu Emmy în 2016 pentru ”Grease Live!”.
Viola Davis și Julia Roberts au și ele în palmares cel mai râvnit trofeu. Viola Davis a obținut un Oscar în 2016 pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar în filmul ”Fences” și are alte două nominalizări în anii precedenți, iar Julia Roberts a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai buna actriță în rol principal în 2001 pentru Erin Brockovich și are alte trei nominalizări.
Viola Davis îi va da viață lui Ruth Jefferson, o asistentă medicală de culoare care își face meseria impecabil de mai bine de 20 de ani. Până într-una din zile, când un cuplu cere ca ea sau orice persoană care arată ca ea să nu mai aibă voie să se apropie de fiul lor, nou-născut. Spitalul respectă dorința părinților și îi interzice lui Ruth să mai îngrijească copilul. Starea de sănătatea a nou-născutului se deteriorează rapid, iar Ruth este pusă în situația de a alege între a respecta ordinul conducerii spitalului sau de a-l ajuta pe copil. Acționată în judecată și acuzată de cele mai îngrozitoare lucruri, Ruth își pune speranțele de a-și obține dreptatea în avocata din oficiu, Kennedy, personaj ce va fi interpretat de Julia Roberts.
Mici lucruri mărețe nu este prima carte ecranizată a lui Jodi Picoult. Opt dintre cele douăzeci și trei de romane scrise de ea au intrat direct în lista de bestselleruri a publicației New York Times, iar patru dintre ele au fost ecranizate pentru televiziune. ”My Sister’s Keeper” a fost adaptat pentru cinema într-un film regizat de Nick Cassavettes în 2009, cu Cameron Diaz în rolul principal.
La Editura Trei, de aceeași autoare, a mai apărut și romanul Vremea plecării.
Leave a Reply