Cuvântul „dependență” ne înspăimântă. Căci, pornind de la el, gândul ne duce la înjosire, aservire, fragilitate, slăbiciune; ne gândim la „persoanele în vârstă dependente”…

Dar dependența nu este doar atât. Nu există independență bună pe de o parte și dependență rea pe de alta. Oricum suntem cu toții dependenți: de hrană, de apă, de soare, de dragoste, de fericire… Fără toate aceste dependențe și fără persoanele care ne ajută să le satisfacem, am fi de mult morți sau am fi niște morți vii.

Noi orizonturi

Și apoi, dependența se înscrie în cadrul mai larg al interdependenței. Totul are două sensuri, iar viața noastră nu este decât o înlănțuire de dependențe reciproce între oameni și între om și lumea înconjurătoare. Astfel, suntem total dependenți de natură, dar și natura depinde de noi și de conștiința noastră ecologică. Copiii noștri depind de noi, dar și noi depindem de ei: dacă ei ar dispărea, viața noastră nu ar mai avea sens…

Fragment din:

Devenim mai conștienți de aceste interdependențe multiple, atunci când suntem bolnavi, când avem greutăți, suferințe, și când avem o nevoie vitală să primim ajutor, sfaturi, iubire. Sau, invers, conștientizăm interdependențele atunci când dăm ajutor, sfaturi, iubire altora, în momentele în care aceștia sunt vulnerabili.

Conștientizarea dependențelor și interdependențelor noastre ne poate ajuta să accedem la mai multă luciditate și fericire. Ne poate ajuta să ne eliberăm de iluzii și ne poate deschide orizonturi noi.

Bucuria dependenței reciproce

Da, să nu ne temem să deschidem bine ochii la dependențele noastre. Niciunul dintre succesele noastre nu ni se datorează exclusiv nouă: au existat întotdeauna persoane care ne-au format, ajutat, încurajat, persoane fără de care nu am fi ajuns la succes. Să ne obișnuim să fim recunoscători: mai bine să ne recunoaștem de bunăvoie îndatoririle și dependențele, decât să cultivăm un sentiment individualist al valorii noastre, independent de mediul natural și de cel social.

Și, după ce ne însușim acest comportament recunoscător, urmează să trecem la unul responsabil: ce persoane depind de mine cel puțin parțial? Cine are nevoie de mine cu regularitate sau din când în când? Unde sunt aceste persoane, sunt printre cei apropiați, printre colegi sau printre alți oameni? Ce reacție am atunci când conștientizez că, fără mine, viața lor ar fi mai puțin frumoasă?

Binefacerile interdependenței

Nimic nu este absolut independent. Acesta este unul din fundamentele filosofiei budiste (maeștrii budiști vorbesc de „coproducție condiționată”). Bunul-simț ne spune același lucru, iar dacă reușim să înțelegem interdependența, ne sporesc șansele să ne fie mai bine în general. Astfel, multă vreme terapeuții au avut tendința să pună la baza dezvoltării stimei de sine, întărirea competențelor și a sentimentului de valoare personală: pacienții erau încurajați să nu-și uite nicio clipă punctele tari și calitățile.

Astăzi, după multe cercetări științifice, dezvoltăm stima de sine și prin conștientizarea interdependenței: să deschidem ochii cu regularitate la toate resursele, ajutoarele, prezențele și semnele de bunăvoință din jurul nostru, și să facem în așa fel încât să le folosim pentru binele nostru; astfel, vom deveni mult mai fericiți și eficienți, decât dacă ne-am baza numai pe noi înșine…

O pacientă mi-a spus într-o zi următorul proverb: „De unul singur, mergi mai repede; împreună mergi mai departe”. Are dreptate: mergem mai departe, și mergem cu mai multă bucurie…

Fragment din Viața interioară, de Christophe André