Cea mai întunecată lună de Anna Todd, cel de-al doilea volum din seria STARS continuă povestea Karinei și a lui Kael.
Karina practică masajul terapeutic cu multă empatie pentru pacienții ei. Datorită meseriei sale, l-a cunoscut pe Kael, misteriosul soldat tocmai întors din Afghanistan.
După ce amiciția lor s-a transformat într-o relație de iubire pasională, fiecare s-a deschis în fața celuilalt, mărturisindu-și temerile și dorințele cele mai profunde. Kael a îndemnat-o pe iubita lui să-și înfrunte tatăl autoritar și manipulator, iar Karina, la rândul ei, l-a ajutat să depășească mai ușor amintirile dureroase de pe front.
Totuși, fără să vrea, Kael a făcut o greșeală: încercând să ordoneze un pic viața lui Austin, fratele Karinei, a aflat de hotărârea acestuia de a se înrola în Armată și a ales să nu-i dezvăluie nimic iubitei sale.
Consecințele pentru relația lor au fost dezastruoase, iar Kael încearcă acum să repare lucrurile. Deși vrea să pară de fier, Karina duce o luptă înăuntrul său. Va avea ea puterea de a șterge trecutul? Totodată, o descoperire neașteptată legată de cea mai bună prietenă a ei o bulversează…
Cea mai întunecată lună este o rețea fin alcătuită de celebra autoare americană, în care se întrepătrund multe teme — traumă, anxietate, singurătate, nesiguranță, familii, dragoste, căutarea iubirii —, dar și comentarii sociale — relația toxică dintre armată și politică. Cartea este asemeni unei sticluțe în care se află un parfum foarte puternic. “Am vrut să discut despre lucruri care chiar se întâmplă; n-am vrut să scriu despre un băiat care cunoaște o fată, se ceartă, se împacă, fac sex, merg mai departe și toată lumea e fericită”, a declarat Anna într-un interviu acordat în exclusivitate Editurii Trei.
Autoarea a mai precizat că în Cea mai întunecată lună, dar și în următorul volum al seriei, vom regăsi cel mai mult din viața ei, a familiei și a prietenilor săi apropiați. “Documentarea” despre Tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) este reprezentată de cei peste opt ani în care a fost alături de soțul său și de alți prieteni întorși din războaiele purtate de SUA. Tatăl Karinei este “model din viața reală; nu este din familia mea, dar am o prietenă al cărei tată a fost în armată foarte multă vreme. Am cunoscut de-a lungul timpului câțiva oameni de felul ăsta și toți au același tip de personalitate, ca să fiu sinceră, iar când ești în armată așa de mult e destul de greu să nu fii așa. Iar Karina seamănă mult cu mine”, a adăugat Anna Todd.
„Todd e cel mai important fenomen literar al generaţiei sale.” – Cosmopolitan
„Anna Todd reușește să te facă să țipi, să plângi, să râzi, să te-ndrăgostești și să te așezi cu genunchii la gură… AFTER este o serie pe care n-ai voie s-o ratezi — dar pregătește-te să simți și acum emoții pe care nu credeai că ți le poate aduce o carte.” – Fangirlish
Anna Todd este autoarea seriei AFTER, bestseller New York Times. A fost dintotdeauna o cititoare împătimită și a început să scrie pe Wattpad, AFTER devenind seria cea mai citită de pe această platformă. Ediția tipărită a apărut în 2014. Seria AFTER a fost publicată în peste 30 de limbi, a fost vândută în peste 8 milioane de exemplare în întreaga lume și este #1 bestseller în Italia, Germania, Franța și Spania.
În prezent, Anna locuiește în Los Angeles, împreună cu soțul ei.
O găsiți la AnnaTodd.com, pe Twitter la @imaginator1d, pe Instagram la @imaginator1d și pe Wattpad ca Imaginator1D.
La Editura Trei au apărut ambele volume din seria Landon Gibson – Nimic mai mult și Nimic mai puțin, toate romanele seriei AFTER: După ce ne-am întâlnit, După ce ne-am certat, După ce ne-am îndrăgostit, După ce am găsit fericirea, Înainte de noi, primul roman din seria STARS – Cele mai strălucitoare stele –, precum și cartea Surorile Spring.
Paramount Pictures a cumpărat drepturile de ecranizare pentru AFTER, iar Anna Todd este coproducător al filmelor After. După ce ne-a întâlnit și După ce ne-am certat, care s-au bucurat de succes internațional.
Leave a Reply