Cel mai mare târg de carte online, ElefantFest, este săptămâna aceasta vedeta evenimentelor culturale de la începutul verii. Organizatorii se așteaptă ca duminică, la finalul târgului, peste 1,5 milioane de vizitatori să fi accesat site-ul elefant.ro. Marea Britanie este invitatul special al celei de-a treia ediții ElefantFest desfășurată sub sloganul “Fă-ți timp să citești!”. Peste 100 de autori români și străini participă cu lansări de carte sau dezbateri.
Pentru ultimele trei zile ale târgului Grupul Editorial Trei a pregătit evenimente pentru copii și adulți.
Vineri, 28 mai, la ora 11.00 veți afla de la jurnalistul și scriitorul Ioan T. Morar și de la filosoful și conferențiarul universitar Cătălin Partenie ce se întâmplă în mintea noastră când ne lăsăm vrăjiți de știrile manipulatoare din presă și din social media și cum funcționează inocularea psihică a acestor fake news. Evenimentul are la bază rezultatele cercetărilor științifice descrise în Psihologia Fake News. Acceptarea, distribuirea și corectarea informațiilor false de Reiner Greifeneder, Mariela E. Jaffé, Eryn J. Newman și Norbert Schwarz.
Tot vineri, 28 mai, de la ora 12.30 scriitoarea americană Britt Bennett ne dezvăluie, în interviul cu Magdalena Mărculescu, director editorial al Grupului Editorial Trei, cum a ajuns Jumătatea dispărută să fie desemnată una dintre cele mai bune cărți ale anului 2020 de către publicațiile The New York Times, The Washington Post, Time, NPR, Entertaiment Weekly, USA Today, Vanity Fair, Harper’s Bazaar.
Cel de-al treilea eveniment de vineri, 28 mai are loc începând cu ora 15.00 și este un interviu acordat de psihologa americană Lisa Damour, autoarea unei recente cărți de parenting de la Editura Trei, intitulată Sub presiune. Cum luptăm cu stresul și anxietatea fetelor. Vom afla chiar de la autoare cum poate reacționa o adolescentă când un băiat îi cere să-i trimită pe mobil un selfie nud sau atunci când prietenele o îndeamnă să-și înceapă viața sexuală.
Sâmbătă, 29 mai, de la ora 16.00 vă invităm la atelierul de lectură Pettson și Findus realizat de Cristina Oțel. Veți afla mai multe despre cea mai recentă apariție din seria Pettson și Findus, bestseller mondial. Aventuri cu Pettson și Findus este cartea din care cei mici vor descoperi lucruri neștiute din viața celebrului pisoi și a stăpânului său și, în plus, vor învăța câte ceva din secretele naturii.
Iar duminică, 30 mai, la ora 12.00 vom striga în gura mare: La mulți ani, Elmer! În fiecare an, cel mai îndrăgit și mai cunoscut elefant multicolor din lume își sărbătorește aniversarea, la sfârșitul lunii mai. Anul acesta marcăm Ziua lui Elmer printr-un atelier de lectură realizat împreună cu Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociației OvidiuRO și Andreia Petcu, fondatoarea Asociației Learning by Teaching. Cartea care inspiră evenimentul nostru este cea mai nouă apariție din seria Elmer – Elmer și curcubeul.
Dintre evenimentele care au avut deja loc în cadrul ElefantFest amintim interviul de colecție cu Hervé Le Tellier, autorul romanului Anomalia, discuția cu autorul elvețian Joel Dicker, interviul cu binecunoscutul autor francez Laurent Gounelle și discuțiile cu Eric Standop – autorul cărții Citirea feței, Tarryn Fisher – autoarea bestsellerului Soțiile și SJ Watson – autorul betsellerurilor internaționale Înainte să adorm, Second Life și Ultimul cadru.
Nu ratați pagina dedicată cărților noastre cu autograf. Veți descoperi acolo cărțile lui Iv cel Naiv, Raluca Feher, Bogdan Coșa, Cristian Iftode, Ana Dragomir și Otilia Mantelers.
Vă așteptăm la ElefantFest!
Leave a Reply