Dr. Serge Marquis, autorul bestsellerului Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat revine la Editura Trei cu volumul E de rău, gândim prea mult! Cum să ne îmblânzim mintea (traducere de Claudiu Constantinescu). Pe un ton vioi și alert, dr. Serge Marquis ne invită să observăm cum funcționează egoul nostru. Să ne amuzăm pe seama tertipurilor lui. Apoi, să ne oprim din ritmul trepidant al vieții ca să ne găsim liniștea. Cu empatie și răbdare, autorul ne însoțește printr-o aventură neașteptată, aceea a… descreșterii personale. O abordare inedită, în același timp captivantă și eliberatoare. Pentru că un mic pas mai puțin pentru ego înseamnă un mare pas înainte pentru noi înșine.
Îl cheamă Gândirici și e un hamster care aleargă într-o rotiță. În capul tău. Îți face viața grea. Adesea imposibilă. În unele zile, aleargă mai repede. În unele nopți, nu te lasă să dormi. „Nimeni nu mă înțelege.“ „Ce-o să creadă lumea despre mine?“ „De ce tuturor le merge bine și mie nu?“ Bietul hamster. În spatele alergăturii neobosite a lui Gândirici se ascunde egoul tău – acela căruia încerci să-i satisfaci orice capriciu. În fața neplăcerilor vieții, egoul tău te face să suferi, te induce în eroare, te împiedică să fii liber. Cum poți să-l pui la locul lui?
Încă de la primele pagini, dr. Serge Marquis ne oferă exemple din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi și ne recunoaștem imediat în bietul om supărat pentru că sulul de hârtie igienică gol nu a fost înlocuit de cel care l-a terminat sau pentru că șoferul din fața noastră nu pornește în secunda în care s-a aprins lumina verde a semaforului. Așa suntem și noi, dar așa era și autorul înainte de a încerca să îmblânzească acest animal blestemat – Gândirici – care îi strica viața. Metoda găsită de dr. Marquis este meditația conștientă. Stăpânindu-ne respirația, devenind conștienți de stimulii senzoriali, de care nu ținem cont de cele mai multe ori, putem adormi fiara căreia îi face plăcere să ne strice viața. Această metodă funcționează rapid în caz de urgență, dar bineînțeles, putem, la fel de bine, să o folosim preventiv: practicând regulat meditația, ca „pompierii care învață să stingă incendiile în pubele. Ei nu așteaptă să ia foc ultimul etaj al unui turn ca să învețe ce au de făcut, ci se antrenează zilnic”.
„Totul trebuie luat de la capăt de fiecare dată când micul eu intră în panică. Până în ziua în care, prin perseverență, descreșterea personală ajunge să fie efectuată de minte instantaneu. În acea zi, micul eu nu mai are aproape nicio influență. De îndată ce acesta începe să se plângă, inteligența intră în acțiune și se instaurează liniștea.“ – Dr. Serge Marquis
Medic specialist în sănătate mintală, dr. Serge Marquis acordă un interes deosebit stresului și epuizării profesionale și susține sute de conferințe în întreaga lume. A înființat T.O.R.T.U.E. (Organisation pour Réduire les Tensions et l’Usure dans les Entreprises) — propria companie de consultanță în domeniul sănătății mintale la locul de muncă. A publicat mai multe volume de dezvoltare personală, care s-au bucurat de mare succes.
La Editura Trei a apărut primul său roman, bestsellerul Ziua în care am început să mă iubesc cu adevărat.
Leave a Reply