Saga unei familii derulată de-a lungul a patru generații, o poveste despre dragostea interzisă, cea primită și cea refuzată, Regina frumuseții din Ierusalim de Sarit Yishai-Levi publicat de Editura Trei este romanul cel mai bine vândut în Israel din ultimul deceniu, cartea care a inspirat serialul omonim de pe Netflix.
Jurnalistă renumită în Israel, celebră pentru interviurile pe care le-a luat unor figuri politice (Yasser Arafat) și culturale celebre, precum și altor personalități ale lumii (Muhammad Ali, Ariel Sharon, Leah Rubin, Hugh Hefner), Sarit Yishai-Levi a debutat ca scriitoare de ficțiune la 65 de ani, un debut absolut notabil, pentru că Regina frumuseții din Ierusalim i-a adus autoarei celebritatea la nivel mondial, după ce romanul său a fost adaptat pentru televiziune, pus pe scena teatrelor evreiești și tradus în zeci de limbi.
Poveste care urmărește destinul membrilor familiei Armoza pe mai multe generații, Regina frumuseții din Ierusalim este un roman care reunește teme multiple: dragostea, adesea în conflict cu devotamentul față de familie și puterea iertării de a reînnoi existența, capacitatea ei transformațională. Presărat cu expresii ebraice, ladino (grai castilian vorbit de evreii din Peninsula Iberică), arabe și idiș, romanul dă viață lumii exotice, pline de culoare a Ierusalimului și în special comunității sefarde, căreia îi aparține, în viața reală și autoarea.
Aflată la a opta generație care trăiește în Ierusalim – lucru rar întâlnit printre localnici – scriitoarea israeliană este iremediabil îndrăgostită de tradițiile, folclorul și limba comunității sefarde din oraș. Procesul de documentare pentru roman a transformat-o pe Sarit Yishai-Levi în expert al istoriei israeliene și al culturii sefarde, redate dintr-o perspectivă captivantă pentru cititori.
„Ca o tânără născută odată cu statul, într-un Ierusalim divizat, am trăit întotdeauna știind că acolo, de cealaltă parte a zidurilor Orașului Vechi, dincolo de zona periculoasă de care era interzis să te apropii, în spatele barierei de securitate și a posturilor armatei iordaniene, se află misteriosul Zid de Apus al Templului Muntelui, Kotel. Acolo, spuneau părinții mei, poți să vorbești cu Dumnezeu”, a povestit scriitoarea Sarit Yishai-Levi pentru Jewish Book Council.
În Regina frumuseții din Ierusalim, Sarit Yishai-Levi descrie detaliat obiceiurile comunității sefarde și viața lor de zi cu zi: cina de Sabat stropită cu vin kiddush și dimineața imediat următoare, începută cu „huevos haminados, pe care bunica le scotea fierte din oală, iar noi le mâncam cu burekas umplute cu brânză și sutlac, budincă de orez dulce, pe care bunica desena cu scorțișoară Steaua lui David”, delicioasa „hamin macaroni cu haminados ”, „kiftikas”, „sofrito” sau „habas con arroz”. Relațiile dintr-o familie sefardă tradițională, mentalitățile, respectul pentru înaintași, pentru spiritualitate, cultul pentru muncă, pregătirile pentru a ajunge sub baldachinul de nuntă – uneori, cu persoane al căror chip nici nu l-au cunoscut – sunt atent surprinse de Yishai-Levi în roman.
Totodată, Ierusalimul, orașul bătrân unde ești mai aproape de Dumnezeu decât în alte colțuri ale lumii, este surprins în freamătul istoriei sale dramatice. Spiritul jurnalistic al scriitoarei israeliene se face observat în notațiile precise referitoare la relațiile dintre comunitatea sefardă și așkenază, kurdă și arabă. Istoria familiei Armoza se împletește cu cea a Israelului de la începutul secolului 20. Sunt observate efectele dominației turce, a celei „ingleze”, cum spune bunica Roza și luptele pentru eliberare, care aruncă asupra familiei Armoza „semnul lui Cain”, ucigașul fratelui său. În paralel, autoarea surprinde și atmosfera din vibrantul și modernul oraș Tel Aviv.
„Visez că în curând mă voi mărita, iar primul lucru pe care îl voi face va fi să mă mut la Tel Aviv”, îi spune Luna, „regina frumuseții din Ierusalim” surorii sale, Rahelica. „Nu mai stau în groapa asta! Din prima zi în care am vizitat orașul, am visat că la un moment dat voi locui în Tel Aviv. Tel Avivul e un oraș tânăr, lipsit de griji, liber, Tel Avivul sunt eu! Ierusalimul e bătrân, pune totul la inimă şi gândește prea mult. Tu, Rahelica, ești Ierusalimul”. Prinsă între iubiri care aruncă familia în război și războaie care îi unesc sub același ideal, saga familiei Armoza este o impresionantă poveste de viață despre reziliența și forța feminină, dar și despre vulnerabilitatea ei în fața unei iubiri neîmplinite.
Leave a Reply