În urmă cu 3 ani, Mélissa Da Costa, autoarea romanului Tot albastrul cerului publicat de Editura Trei era practic o necunoscută. Lucra ca ofițer de comunicare la primăria unui mic orășel francez și, în secret, scria romane. Astăzi, la 32 de ani, după 4 cărți publicate și vândute în sute de mii de exemplare, situația s-a schimbat radical. Da Costa a ajuns rapid în top 10 cei mai populari scriitori francezi contemporani, iar cărțile sale se vând „ca pâinea caldă”. „Rețeta” succesului ei este neașteptată, iar popularitatea câștigată peste noapte o surprinde și pe autoare.
Îndrăgostită de literatură de când se știe, Mélissa Da Costa mărturisește într-un interviu pentru West France că scrie de la vârsta de 7 ani poezii, nuvele și romane. „A fost pentru mine o pasiune, dar nu m-am gândit niciodată că îmi voi câștiga astfel existența. Să fiu scriitoare era ca și când mi-ai fi spus să devin star rock sau actriță, un vis oarecum de neatins. Mulți ani, am continuat să scriu pe lângă studiile pe care le făceam sau concomitent cu slujba mea. Veneam noaptea acasă și scriam”, povestește autoarea franceză.
Ceea ce a propulsat-o între cei mai populari scriitori francezi contemporani a fost romanul Tot albastrul cerului, care a avut un parcurs mai puțin obișnuit: după ce a încercat pe Amazon, autoarea l-a încărcat pe site-ul Monbestseller.com și l-a pus la dispoziția tuturor gratuit. A doua zi a primit cea dintâi notificare de lectură, au urmat altele și altele, în timp ce cartea urca tot mai sus în clasament. Acest lucru a atras atenția unei edituri, care a decis publicarea cărții. Mélissa Da Costa, o „artistă a timpurilor web”, cum i s-a mai spus, a fost un loz câștigător și pentru editura franceză.
„Temele pe care le tratez corespund stării de spirit a erei post-lockdown”
Subiectul romanului Tot albastrul cerului cu care au rezonat atât de puternic cititorii francezi (și nu numai) este surprinzător. „Temele pe care le acopăr corespund mentalității erei post-lockdown. Vorbesc despre timpul care se oprește în loc, despre importanța momentelor de respiro. Personajele mele renunță la orice și nu se tem să scrie pagini noi în cartea vieții lor”, spune Mélissa Da Costa într-un interviu pentru Paris Match.
Émile, un tânăr de 26 de ani diagnosticat cu o formă rară de Alzheimer precoce este protagonistul romanului Tot albastrul cerului. În loc să rămână în spital pentru studii și tratamente experimentale în cei doi ani care i-au mai rămas de trăit, Émile ia o hotărâre radicală: pleacă într-o ultimă călătorie cu rulota, prin Franța, refuzând să se stingă câte puțin, în fiecare zi, sub privirile pline de compasiune ale familiei și prietenilor. Parteneră de călătorie îi va fi Joanne, tânăra care răspunde anunțului neobișnuit publicat de Émile pe internet: „Tânăr de 26 de ani, diagnosticat cu Alzheimer precoce, doresc să plec într-o ultimă călătorie”.
Émile, tânărul care a ratat o mulțime de oportunități pentru că nu se simțea pregătit să le primească în existența lui, hotărăște să trăiască „o sută de vieți înainte de a pleca din lumea asta”. Călătoria este pentru el o modalitate de vindecare a trecutului și de trăire intensă a prezentului, care îi ține loc de viitor. De cealaltă parte, viața lui Joanne s-a oprit în loc din cauza unei tragedii. Va putea merge mai departe? „Ideea unui nou început este un fir roșu care străbate toate romanele mele”, spune scriitoarea franceză. Mélissa Da Costa vorbește în romanul Tot albastrul cerului despre timpul care se extinde ca să-i permită unui om să cuprindă în (ultimii) doi ani o viață întreagă. Iar pentru cei care au în față o viață întreagă, dar durerea i-a oprit în loc, tot timpul este cel care le oferă răgaz și vindecare și totodată le vorbește tuturor despre imensitatea lui și despre eternitate, zilnic evocată prin albastrul intens al cerului.
Leave a Reply