O poveste emoționantă și inspiratoare despre curajul de a-ți urma pasiunea: „Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee”, de Carmen Strungaru

Povestea unei expediții antropologice alături de o expediție germană în Papua Noua Guinee a unei cercetătoare române (profesor de Etologie la Facultatea de Biologie din București), Agutoki . Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee, de Carmen Strungaru, este și povestea unei cărți pierdute și recuperate. Scrisă „la cald”, după întoarcerea autoarei din călătorie, completată câțiva ani mai târziu, cartea a rămas uitată pe o dischetă care, regăsită mulți ani mai târziu, s-a dovedit, ca multe alte mijloace tehnice de stocare a informațiilor, mai trădătoare decât fragila foaie de hârtie: conținutul era degradat și imposibil de recuperat. Dar cărțile, ca și oamenii, au și ele o voință a lor, iar unele se cer cu încăpățânare scrise și apoi răspândite. Iar la baza salvării acestei cărți au stat mai multe întâlniri (probabil deloc întâmplătoare) care s-au transformat în prietenii durabile, cum sunt numai cele pe care cărțile le pot prilejui. Prima „salvare” a venit de la omul care a făcut posibilă călătoria în Papua Noua Guinee: Wulf Schiefenhövel, medic, antropolog și etolog german, cercetător al Institutului Max Planck din Andechs, căruia Carmen Strungaru îi trimisese în 1997 o copie Word a cărții, pe care el a păstrat-o timp de două decenii și jumătate. Ce-a de-a doua „salvare” a constat în discuții telefonice între Carmen Strungaru și editoarea Laura Câlțea, care, aflând despre existența acestor memorii, i-a spus, simplu: „Carmen, trebuie să publicăm cartea asta!” Până la urmă, s-a dovedit că nu toate mijloacele tehnice sunt trădătoare, unele înlesnesc prietenii și întâlniri deloc întâmplătoare, iar altele recuperează documente prețioase și crezute pierdute.

După câteva luni de corecturi, retușuri și tot felul de alte bucătăreli editoriale, cartea a fost gata să-și întâlnească cititorii și să le vorbească despre marea pasiune a autoarei pentru manifestările lumii vii, dorința pătimașă de a înțelege comportamentele umane și animale și parcursul (improbabil) al unui traseu profesional care s-a putut împlini abia la maturitate, la o vârstă când lumea academică consideră că reinventările nu mai sunt posibile. Este o carte despre curaj și recunoștință, o mărturisire emoționantă și inspiratoare despre cum urmarea pasiunii ne poate împlini viața pe toate planurile.

„Agutoki este deopotrivă povestea unei deveniri şi a unei permanenţe. Devenirea cu aer de destin a unei fetiţe mirate şi curioase, prietenă cu melcii şi lăcustele, într-un etolog respectat şi preţuit şi, totodată, permanenţa unei minunări curioase şi biofile în faţa arhitecturii baroce a existenţei. Ceea ce nu dispare de-a lungul sinuosului şi fermecătorului drum de la melcul Nenumitu` la catedra universitară – via Papua Noua Guinee, desigur – este insaţiabila dorinţă de a şti şi de a fi parte din cutremurătoarea complexitate a existenţei. De aici vine hotărârea, puterea de a înfrunta prejudecăţile şi obstacolele de orice fel, de aici vin perseverenţa şi curajul. Cartea de faţă este o mică bijuterie prin caracterul ei genuin şi tandru, un manifest pentru a urma calea pasiunii într-o lume tot mai obtuză, mai nişată şi mai superficială şi, nu în ultimul rând, într-o lume chestionată în chiar temeiul ei ontologic de emergenţa mediilor virtuale. Din toate aceste motive, salut în cartea doamnei Carmen Strungaru o apariţie excepţională, prima contribuţie, din câte ştiu, a unui etolog român la sfera literaturii hibride care adună în acelaşi loc, cu talent, emoţie şi graţie, biografia, biofilia şi biologia. Un volum încântător care poate seduce deopotrivă copilul care descoperă primii melci şi bunicii care îi vor privi pesemne cu mai multă îngăduinţă.”  – Doru Căstăian

„Agutoki este o carte ce stă sub semnul recunoștinței (pentru șansele care, chiar dacă pare că vin prea târziu în viață, vin, de fapt, la timpul potrivit) și al entuziasmului nestăvilit (pentru toate manifestările fascinante ale lumii vii). La 40 de ani, «tânăr» lector în Etologie și «proaspătă» mamă a trei fete minunate, Carmen Strungaru primește, în sfârșit, șansa de a face ceea ce și-a dorit dintotdeauna: ocazia de a participa la o expediție antropologică. Și, deși mereu a visat că Africa va fi locul în care pasiunea sa pentru studierea comportamentului ființelor vii își va împlini menirea, prima sa expediție științifică o duce la capătul lumii, în Papua Noua Guinee. Dar capătul lumii este, atunci când îți urmezi pasiunea, cel mai bun loc de unde să începi. Ca cititor și editor, această carte m-a găsit și pe mine tot la minunata vârstă de 40 de ani, într-un moment în care părea că toate drumurile cunoscute s-au închis și trebuie să trasez (din nou) alte cărări prin necunoscut. Și mi-a dat speranță, și încredere, și un zâmbet nou pe buze de fiecare dată când am citit-o și, în spiritul de recunoștință în care este scrisă, m-a făcut să murmur și eu, «Mulțumesc, Carmen!»”  – Laura Câlțea

Carmen Strungaru este biolog specializat în Etologie Umană și Animală. Pasionată încă din fragedă copilărie de manifestările lumii naturale, a urmat cursurile Facultății de Biologie din București și apoi, după „stagiul obligatoriu în producție“ în Laboratorul de Biochimie al Spitalului Colentina de Boli Contagioase, actualul Spital Matei Balș (1976-1980), a activat ca cercetător la Laboratorul de Psihofarmacologie Experimentală al Institutului de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan“ (1980-1991), înainte să devină lector și apoi conferențiar la Departamentul de Anatomie, Fiziologie animală și Biofizică al Facultății de Biologie, Universitatea București (1991-2018). Din 1995 a început să participe la deplasări pe teren în diferite stagii de cercetare (Papua Noua Guinee, 1995, 1998; Indonezia, 1996-2006). A participat la congrese și conferințe internaționale în SUA, Canada, Spania, Portugalia, Germania, Franța, Irlanda, Austria, Italia, Ungaria, Japonia, iar între 1995-1996 a fost bursier al Colegiului Noua Europă. După pensionarea sa, în 2018, a găsit o nouă metodă de a-și continua munca și pasiunea de o viață pentru biologie și științe, mai întâi traducând opere ale altor cercetători și oameni de știință (Frans de Waal, Antonio Damasio, William H. Calvin, John Hands, David Eagleman, Edward O. Wilson, Michael Spitzer ș.a.), apoi începând să scrie ea însăși.

Agutoki. Impresii de călătorie în Papua Noua Guinee este prima sa carte scrisă pentru publicul larg și redă, într-un stil prietenos și emoționant, atât parcursul său profesional de până în 1995, cât și relatarea primei sale expediții de cercetare. Neobosită și mereu gata de noi provocări, Carmen Strungaru lucrează acum la un alt volum, o carte de știință în care-și propune să prezinte Etologia pe înțelesul tuturor.

Nu renunța, scrie!
Nu renunța! Scrie! Scrie mai departe! Pe zi ce trece vei mai uita câte ceva. Scrie!
Ce să mai scriu? Pentru ce? Pentru cine? Pentru ai mei? Le‑am umplut deja capul cu povestirile mele. Copiii îmi spun deja: «Mama, aici nu e Papua!» E un fel de a‑mi spune: «Trezește‑te!»
Au trecut doi ani de la călătorie, o grămadă de noi evenimente, inclusiv călătorii prin alte locuri, unde am luat contact cu alte culturi.
Unde am rămas? Habar nu am, dar, cunoscându‑mă, pot să jur că undeva pe malul oceanului, cu ochii scormonind după scoici, după copii, după liniște. Un soi aparte de liniște, pe care cred că nimeni n‑o poate atinge. Poate doar acești oameni din jurul meu, a căror viață se desfășoară de‑a lungul și de‑a latul câtorva kilometri pătrați, perimetru în care‑și au amintirile, speranțele și ignamele lor cele de toate zilele.
La urma urmei, nici lumea mea nu era mai mare până de curând. Doar ignamele purtau alt nume.