Cei doisprezece Cezari: imagini ale puterii din Antichitate până în Epoca Modernă este cel mai recent volum semnat de Mary Beard și apărut în colecția Istorie a Editurii Trei. O carte captivantă, de înaltă erudiție, care analizează felul în care au fost adaptate portretele imperiale romane în arta vest-europeană și americană din secolul al XV-lea până în prezent și cum au influențat cultura și reprezentarea puterii în tot acest timp.

Autoarea bestsellerurilor SPQR: O istorie a Romei antice și Pompeii: Viața unui oraș roman le cere cititorilor săi în acest nou volum, tradus în limba română de Ondine-Cristina Dascălița, să fie curioși și critici cu privire la redistribuirea imaginilor împăraților romani. Cum arată chipul puterii? Cine ajunge să fie comemorat în artă și de ce? Cum reacționăm la statuile politicienilor pe care îi desconsiderăm? Ce ne spun imaginile împăraților romani despre culturile ulterioare în care au fost reproduse? Mary Beard relatează povestea felului în care portretele celor bogați, puternici și celebri din lumea occidentală au fost modelate vreme de două milenii după imaginile împăraților romani, îndeosebi ale „Celor doisprezece Cezari“, de la cinicul Iulius Caesar la crudul Domițian. Cartea ridică întrebarea de ce acești autocrați sângeroși au dominat arta din Antichitate și Renaștere până în ziua de azi, când conducători reprobabili continuă să fie asemuiți unui Nero cântând la liră în timp ce Roma arde.

„O magistrală demonstrație de erudiție într-o multitudine de domenii, de la politicile republicii romane la tapiseriile renascentiste și arta britanică contemporană a colajului. Beard ne aduce iar și iar perspective surprinzătoare… Cei doisprezece Cezari este o carte extraordinar de antrenantă și ușor de parcurs, scrisă într-un stil elegant și presărată cu comentarii spirituale pe tot cuprinsul ei.“ – Barry Strauss, Wall Street Journal

Cei doisprezece Cezari este o poveste inedită a identificărilor greșite, a atribuirilor eronate, voite sau întâmplătoare, a falsurilor și reprezentărilor adesea ambivalente ale autorității. De la reconstrucția extraordinarei Camere a Împăraților a lui Tiziano la reinterpretarea faimoaselor tapiserii comandate de Henric al VIII-lea, cartea include o fascinantă muncă detectivistică și oferă o poveste pasionantă a unora dintre cele mai provocatoare și tulburătoare portrete ale puterii realizate vreodată.

Cunoștințele autoarei despre istoria, literatura și arta romană antică, îmbinate cu o înțelegere enciclopedică a culturii vizuale a neoclasicismului în artă, creează un volum superb ilustrat și interesant pentru cercetători, studenți și publicul larg. Analiza lui Beard, pătrunzătoare și inovatoare, variază cu încredere între medii – pictură, sculptură, tapiserie, monede – și epoci, cea mai mare parte a lucrării concentrându-se pe secolelor XV-XVII.

Mary Bear este o reputată profesoară de studii clasice la Universitatea Cambridge şi editoare la Times Literary Supplement. Bine-cunoscută şi apreciată la nivel mondial în lumea universitară, este membră a Academiei Britanice şi a Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Printre numeroasele sale publicații se mai numără SPQR: O istorie a Romei antice și Pompeii: Viața unui oraș roman (apărute și în limba română la Editura Trei), precum și Women and Power: A Manifesto, Civilisations: How Do We Look / The Eye of Faith, Confronting the Classics, The Colosseum, The Roman Triumph şi The Parthenon. Mary Beard este o prezență frecventă în media și autoarea și prezentatoarea unor documentare BBC de succes.