Editura Trei și Urban Dada (str.Tudor Arghezi nr.5) vă așteaptă sâmbătă, 9 mai, la întâlnirea prilejuită de apariția celui mai recent roman scris de Camelia Cavadia – „Dansează când îți vine să plângi”, o poveste despre puterea prieteniei și felul în care ea ne poate salva.
Autoarea va intra în dialog cu Petronela Rotar, scriitoare și psihoterapeut. Moderatoare: Virginia Lupulescu. Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe. Intrarea este liberă.
„Asemenea unuia dintre personajele acestei cărți, cred că dintre toate relațiile care se nasc între oameni, prietenia este cea mai valoroasă. Să ai prieteni cu care să râzi cu poftă și să plângi fără rușine, în fața cărora să-ți poți dezgoli sufletul și să-l arăți așa cum este, prieteni care să se bucure sincer de fiecare izbândă a ta — mi se pare un noroc extraordinar. Este totodată un dar prețios, de care trebuie să ai grijă și pe care să-l onorezi. Eu am avut acest noroc și, iată, împărtășesc aici cu tine miracolul prieteniei.“ – Camelia Cavadia
Leave a Reply