De la bestselleruri New York Times, recompensate cu numeroase premii literare și traduse în peste 20 de limbi la nivel mondial, precum Regele de inimă roșie, Audiție, Lázár, Strania istorie tumultuoasă,până la unul dintre cele mai așteptate thrillere ale anului semnat de actrița Reese Witherspoon și celebrul autor Harlan Coben, cinci romane recent publicate de Editura Trei în colecția Fiction Connection își așteaptă cititorii în universuri construite cu finețe psihologică și un remarcabil simț al suspansului.

Fie că urmăresc iubiri care traversează decenii, familii modelate de marile evenimente ale istoriei sau personaje prinse în conspirații și jocuri ale identității, aceste cărți sunt compania ideală pentru zilele de vară și serile de vacanță.

Bestsellerul New York Times Regele de inimă roșie de Lily King, este un literary romance despre iubire matură, prietenie și puterea iertării de a schimba destine. Recomandat cititorilor care apreciază romane despre relații autentice, complexe și emoții profunde, volumul a fost întâmpinat cu entuziasm de critici. New York Times Book Review o numește pe Lily King „o adevărată maestră a tensiunii sexuale care se înfiripă lent, a dorinței ce crește pe nesimțite și a împlinirii amânate cu o rafinată cruzime”, considerând volumul „cea mai reușită carte a sa de până acum”.

Jordan este o tânără provenită dintr-o familie disfuncțională, care încearcă să-și găsească locul în lume în anii facultății. Pasiunea pentru literatură o apropie de doi colegi, Sam și Yash, iar în scurt timp începe o relație cu Sam. Pe măsură ce trece timpul, diferențele dintre ei devin tot mai evidente, însă Jordan se teme că o despărțire ar însemna și pierderea prieteniei cu Yash. Întrebarea dacă între ei există doar o legătură de prietenie rămâne suspendată ani la rând, timp în care  ea devine o scriitoare de succes, căsătorită cu un bărbat pe care îl iubește și mamă a doi copii. Viața ei pare așezată, până când trecutul revine pe neașteptate.

Lily King a crescut în Massachusetts, este absolventă de literatură engleză a University of North Carolina at Chapel Hill și deține un master în scriere creativă obținut la Syracuse University. Este autoarea a șase romane, traduse în 28 de limbi și recompensate cu numeroase distincții. Povestirile, eseurile și recenziile sale au apărut în publicații precum The New York Times, The Washington Post, Vogue, Los Angeles Review of Books și One Story.

Audiție de Katie Kitamura, este unul dintre cele mai apreciate romane ale anului, finalist la Booker Prize, Women’s Prize, National Book Critics Circle Award for Fiction și Joyce Carol Oates Prize, care s-a numărat printre cărțile preferate ale lui Barack Obama în 2025.

Descris de publicația NFR drept „o dramă de familie tensionată, care se citește ca un thriller psihologic”, romanul pornește de la o întâlnire aparent obișnuită într-un restaurant din Manhattan. Ea este o actriță consacrată, aflată în pline repetiții pentru un nou spectacol. El este atrăgător, enigmatic și suficient de tânăr încât ar putea fi fiul ei. Pe măsură ce povestea înaintează, două narațiuni concurează și se contrazic, punând sub semnul întrebării identitatea personajelor, rolurile pe care le interpretăm în viața de zi cu zi și adevărurile ascunse din spatele fiecărei aparențe.

Katie Kitamura este autoarea a cinci romane, traduse în 28 de limbi și adaptate pentru film și televiziune. Romanul său anterior, Intimități, apărut de asemenea la Editura Trei, a fost inclus de New York Times în topul celor mai bune zece cărți ale anului 2021 și a câștigat în Franța Prix Littéraire Lucien Barrière. În prezent ea predă în cadrul programului de scriere creativă al New York University.

Lázár de Nelio Biedermann, este un fenomen editorial internațional, publicat inițial în Germania și devenit imediat bestseller. Nominalizat la Schweizer Buchpreis 2025 și tradus în peste 25 de limbi, romanul spune povestea unei familii extraordinare pe fundalul marilor transformări care au marcat Europa Centrală în secolul al XX-lea. Lázár începe odată cu venirea pe lume a lui Lajos von Lázár, un băiețel cu pielea străvezie și ochii de un albastru neobișnuit, a cărui naștere marchează nu doar începutul unei noi epoci, ci și sfârșitul unei lumi. De generații întregi, familia Lázár stăpânește vaste proprietăți funciare în Ungaria și duce o existență privilegiată, în care fastul se împletește cu secrete de familie, aventuri amoroase și întâmplări stranii. Însă prăbușirea Monarhiei Habsburgice schimbă ireversibil destinul acestei familii. Lajos este nevoit să înfrunte ravagiile războiului și ale ocupației, iar generațiile care îi urmează încearcă să supraviețuiască persecuțiilor și să-și croiască, cu pași nesiguri, drumul spre libertate. Inspirat din istoria propriei familii a autorului, Lázár urmărește destine care se întind pe mai multe generații și transformă istoria unei națiuni într-o amplă saga de familie. Scris cu măiestrie și profund tulburător, romanul surprinde felul în care marile schimbări istorice modelează viețile oamenilor și lasă urme care se transmit din generație în generație.

Nelio Biedermann (n. 2003) este autorul romanelor Anton will bleiben și Lázár. Originar din Zürich, studiază literatura germană și cinematografia la Universitatea din Zürich.

Considerat unul dintre marile romane ale anului, nominalizat la Booker Prize 2024 și Giller Prize 2024, Strania istorie tumultuoasă scrisă de Claire Messud construiește povestea magistrală a unei familii născute în partea greșită a istoriei. Volumul urmărește, pe parcursul a șapte decenii, destine marcate de război, exil și pierderea identității. Acțiunea se desfășoară între 1940 și 2010 și începe cu istoria familiei Cassar, de origine franceză, obligată să trăiască mereu în mișcare. În centrul narațiunii se află patriarhul Gaston și soția sa, Lucienne, învăluiți în mitul unei iubiri perfecte care ajunge să-i sufoce pe copiii lor. Povestea îi urmărește apoi pe François și Denise, doi frați uniți de istoria și excentricitățile propriei familii, pe Barbara, soția lui François, provenită dintr-un univers cultural atât de diferit încât cei doi ajung cu greu să se înțeleagă, dar și pe Chloe, fiica lor, convinsă că recuperarea acestor istorii ascunse este singura cale prin care familia își poate găsi, în sfârșit, liniștea. Amplă și profundă, Strania istorie tumultuoasă explorează memoria, apartenența și felul în care marile evenimente ale istoriei continuă să modeleze viețile generațiilor următoare. The Guardian descrie cartea drept „un roman aproape insuportabil de emoționant, plin de înțelepciune, o proză extraordinară”, iar publicația Vogue vorbește despre „un roman pointilist, profund în descrierea tensiunilor, legăturilor și suferințelor”.

Claire Messud este o romancieră americană de succes și profesoară de scriere creativă, cunoscută mai ales pentru romanul Copiii împăratului. A studiat la Cambridge și Yale, iar romanele sale Când lumea stătea în loc și The Hunters au fost finaliste la PEN/Faulkner Award. The Last Life a fost desemnat cel mai bun roman al anului de Publishers Weekly, iar autoarea a primit burse Guggenheim și Radcliffe, precum și prestigiosul Strauss Living Award, acordat de American Academy of Arts and Letters.

Fără ultimul cuvânt a devenit instantaneu bestseller New York Times și ocupă locul 1 în topul Amazon la categoria „International Mystery & Crime”, precum și locul 2 în secțiunile „Thriller & Suspense Action Fiction” și „Mystery Action & Adventure”. Distins cu premiul Audie Award la categoria Mystery și nominalizat la Goodreads Choice Awards, la categoria Mystery & Thriller, romanul marchează două premiere: este primul pentru adulți scris de multipremiata actriță și producătoare Reese Witherspoon, după volume dedicate copiilor și nonficțiunii, și reprezintă totodată prima colaborare editorială dintre fondatoarea brandului media „Hello Sunshine” și a clubului de carte „Reese’s Book Club” și Harlan Coben, unul dintre cei mai apreciați autori contemporani de thrillere, cu peste 35 de romane și peste 100 de milioane de exemplare vândute în întreaga lume.

Volumul o are în centru pe Margaret (Maggie) McCabe, fost chirurg militar, ajunsă în cel mai dificil moment al vieții sale după o serie de tragedii care îi aduc și retragerea dreptului de practică medicală. O șansă neașteptată apare odată cu propunerea unui fost coleg și profesor, un reputat chirurg plastician, care îi încredințează un caz excepțional: un pacient extrem de bogat, în jurul căruia discreția este la fel de importantă ca intervenția medicală. După ce operația este încheiată cu succes, pacientul dispare însă fără urmă chiar în timp ce se află încă sub îngrijirea ei. Maggie este nevoită la rândul său să fugă pentru a-și salva viața, în timp ce încearcă să deslușească misterul care înconjoară acest caz. Investigația o conduce spre o conspirație de proporții, în care rețele internaționale de trafic de organe se intersectează cu asasinarea soțului său, într-un thriller cu răsturnări de situație până la ultima pagină.

Reese Witherspoon este actriță multipremiată, producătoare și autoare de bestsellere New York Times. În 2016 a înființat brandul media „Hello Sunshine”, care plasează femeile în centrul fiecărei povești, de la televiziune și filme artistice la podcasturi și seriale digitale. „Hello Sunshine” găzduiește, de asemenea, Reese’s Book Club, o comunitate dedicată lecturii.Harlan Coben este autor de bestsellere New York Times și unul dintre cei mai apreciați povestitori contemporani. Romanele sale de suspans sunt publicate în 46 de limbi și au fost vândute în peste 100 de milioane de exemplare în întreaga lume. Seria Myron Bolitar a câștigat premiile Edgar, Shamus și Anthony, iar Coben este creatorul și producătorul executiv al numeroaselor adaptări pentru Netflix, printre care Missing You, Fool Me Once, Stay Close, Gone for Good, precum și al serialelor Run Away, I Will Find You și Lazarus.