Cînd aţi început să scrieţi? Şi cum de aţi hotărît să scrieţi romane poliţiste într-o ţară cu o rată a criminalităţii atît de scăzută?

Este o întrebare foarte dificilă, pentru că autorii pe care i-am avut în minte atunci cînd am hotărît să mă apuc de scris nu ar fi tocmai flataţi dacă i-aş pomeni. Pe scurt, am început să scriu literatură pentru copii după ce am văzut cît de slabe erau cărţile pe care fiul meu le primea de la un club de lectură la care era abonat. Erau nişte cărţi prost scrise şi la fel de plicticoase precum temele pentru acasă. Răsfoindu-le, m-am simţit motivată să scriu ceva mai bun. Aşadar, am fost inspirată de autorii de la fundul grămezii – ceea ce, din păcate, nu-i tocmai poetic sau artistic. Inutil să spun că Islanda, cu cei 320.000 de locuitori ai ei, are una dintre cele mai mici populaţii din lume şi, de asemenea, una dintre cele mai scăzute rate ale criminalităţii. De aceea, atmosfera din ţara noastră încă este foarte asemănătoare cu cea dintr-un mic oraş, chiar dacă în ultima vreme ne-am străduit să devenim mai cosmopoliţi. Aşa se explică faptul că între personajele din cărţile autorilor islandezi se stabilesc legături foarte complexe, care diferă extrem de mult de cele din romanele care au loc într-un mare oraş. Dacă la acest specific al relaţiilor sociale adăugăm nenumăratele peisaje stranii pe care le oferă Islanda – o ţară activă din punct de vedere vulcanic –, atunci obţinem un fundal nemaipomenit pentru nişte crime înfiorătoare şi captivante.

(…)

Cum v-a venit ideea ca personajul principal al romanelor dumneavoastră, Thóra Gudmundsdóttir, să fie o avocată?

Voiam să scriu o serie de romane poliţiste şi aveam nevoie de un personaj care să se poată implica în elucidarea mai multor crime. Din păcate, nu mă puteam folosi de o ingineră, întrucît e foarte puţin probabil ca, în activitatea sa, un inginer să aibă de-a face cu o crimă – darămite cu mai mult de una… Profesiile cele mai indicate erau: poliţist, jurnalist, criminalist, procuror şi avocat. Or, eu nu prea eram dispusă să colind secţiile de poliţie ca să aflu cum îşi fac treaba poliţiştii – în plus, nu cred că le-ar fi plăcut să le stau pe cap. Acelaşi lucru era valabil şi pentru celelalte profesii, mai puţin pentru cea de avocat, întrucît o foarte bună prietenă a mea este avocată şi s-a arătat dornică să mă ajute atunci cînd i-am cerut să-mi explice detaliile muncii ei. Aşa că am ales o avocată, şi cred că profesia aceasta se potriveşte cel mai bine modului meu de a gîndi – mi-ar fi fost mult mai greu să descriu procedurile unei anchete poliţieneşti, de exemplu.

Fragment din interviul realizat de Laurentiu Dulman, aparut in “Dilema veche”, nr. 371, 24-30 martie 2011.

Cititi continuarea aici

La Editura TREI au aparut deja, in colectia Fiction Connection, romanele “Suflete damnate” si “Cenusa si pulbere” de Yrsa Sigurdardottir.