După Prinţesa gheţurilor şi Predicatorul, regina romanului poliţist suedez revine cu o nouă poveste de îţi îngheaţă sângele în vine. Cioplitorul în piatră, al treilea thriller psihologic al Camillei Läckberg, aduce din nou în prim-plan cuplul Patrik Hedström, ambiţiosul poliţist din Fjällbacka, şi Erica Falck, care a tocmai a născut şi trebuie să facă faţă greutăților din noua viața de mămică…

La întoarcerea acasă a lui Patrik, Erica stătea singură pe întuneric, cufundată în gânduri.

Kristina o scosese pe Maia la plimbare şi Charlotte se dusese de mult acasă. Spusele lui Charlotte nu‑i dădeau pace.

Când îl auzi pe Patrik deschizând uşa de la intrare, Erica se ridică în picioare şi merse pentru a‑l întâmpina.

— De ce stai aici, pe întuneric?

Puse câteva pungi de cumpărături pe blatul de lucru din bucătărie şi începu să aprindă lămpile. Licărirea o orbi pentru un moment, până se obişnui cu ea. Apoi se aşeză greoi la masă şi îşi privi soţul, în vreme ce acesta despacheta cumpărăturile.

— Ce plăcut e acasă, zise el voios, uitându‑se în jur. Chiar e bine că mama poate veni să ne ajute din când în când, continuă el, fără a şti că Erica nu îl privea cu ochi buni.

— A, da, o reală plăcere, zise ea, caustic. Trebuie că e grozav să te întorci măcar o dată într‑un cămin curat şi pus în ordine.

— Cum să nu! spuse Patrik, fără a realiza că‑şi săpa singur groapa cu fiecare clipită.

— Atunci poate c‑ar trebui să te gândeşti să mai stai pe‑acasă în viitor, pentru ca lucrurile să fie mai organizate pe‑aici! urlă Erica.

Creşterea bruscă a volumului îl făcu pe Patrik să tresară. Se întoarse, cu o expresie uluită pe faţă.

— Acum ce‑am mai zis?

Erica săltă în picioare, de pe scaun, ieşind ca o vijelie. Uneori, soţul ei era un prost de nedescris. Dacă nu pricepea, ce putea ea să‑i explice?

Se aşeză din nou, în lumina vagă a sufrageriei, şi privi pe fereastră. Vremea de afară oglindea întocmai ceea ce simţea lăuntric. Cenuşie, zbuciumată, aspră şi glacială. Perioade înşelător de calme, cu puternice furtuni ocazionale. Lacrimi începură să‑i curgă pe obraji. Patrik intră şi se aşeză lângă ea, pe canapea.

— Îmi pare rău că sunt aşa tont. Probabil că nu‑i uşor s‑o ai pe mama prin casă, nu?

     

     

Îşi simţi buza inferioară tremurând. Se săturase de plâns. Avea senzaţia că nu făcuse nimic altceva în ultimele luni. De‑ar fi fost măcar pregătită pentru cum aveau să stea lucrurile! Contrastul era într‑atât de mare faţă de bucuria pe care crezuse dintotdeauna că o va simţi la naştere. În clipele ei cele mai întunecate, aproape că îl ura pe Patrik fiindcă nu se simţea la fel ca ea. Latura ei raţională era uşurată, fiindcă cineva trebuia să menţină familia pe picioare. Însă îşi dorea ca Patrik să se poată pune în situaţia ei pentru o secundă şi să înţeleagă ceea ce simţea.

De parcă i‑ar fi citit gândurile, acesta spuse:

— Aş vrea să pot face schimb de locuri cu tine, sincer. Dar nu pot, aşa că va trebui să nu mai fii așa de înverșunată şi să‑mi spui ce se petrece cu tine. Poate că ar trebui să stai de vorbă şi cu altcineva, cu un specialist. Probabil că ne‑ar putea ajuta cei de la centrul pentru îngrijirea copilului.

Erica dădu din cap. Depresia avea cu siguranţă să treacă de una singură. Trebuia. În plus, existau femei cu stări mult mai rele decât ale ei.

— Charlotte a trecut azi pe‑aici, spuse ea.

— Cum se simte? rosti încet Patrik.

— Mai bine… ce‑o fi însemnând asta…

Făcu o pauză.

— Voi ajungeţi undeva cu ancheta?

Citește și:   

Cum scrii un roman polițist: în bucătărie, cu căștile pe urechi

Camilla Lackberg, specialista pistelor false și deplasării indiciilor

Patrik se lăsă pe spate, pe canapea, şi privi spre tavan. Oftă adânc şi spuse:

— Nu, din păcate. Abia dacă ştim de unde să începem. În plus, mama cea ţicnită a lui Charlotte pare interesată mai mult de‑a găsi muniţie pentru conflictul cu vecinul ei, decât de‑a ne ajuta pe noi cu ancheta. Nu ne‑a uşurat deloc munca.

— Despre ce e vorba? întrebă cu interes Erica.

Patrik îi făcu o scurtă trecere în revistă a evenimentelor din ziua respectivă.

— Chiar crezi că vreo persoană din familia Sarei putea să fi fost implicată într‑un fel în moartea acesteia? întrebă Erica.

— Nu, îmi vine greu să cred asta, spuse Patrik. Cu toţii au alibiuri credibile cu privire la unde se aflau în dimineaţa aceea.

— Zău? rosti Erica, pe un ton straniu.

Patrik era pe punctul de a întreba ce anume vroia să spună, când auziră uşa deschizându‑se, iar Kristina intră, cu Maia în braţe.

— Nu ştiu ce i‑ai făcut copilului ăstuia, zise ea iritată. A urlat în căruţ tot drumul la întoarcere şi a refuzat să se potolească. Asta se întâmplă dacă o tot iei în braţe, doar pentru că se agită un pic. O răsfeţi. Tu şi sora ta n‑aţi plâns niciodată aşa mult…

Patrik îi întrerupse tirada, mergând spre ea şi luând‑o pe Maia. Erica îşi dădu seama după ţipetele Maiei că fetiţei îi era foame şi, oftând, se aşeză în fotoliu, îşi desfăcu sutienul pentru alăptat şi culese de‑acolo o căptuşeală fără formă, îmbibată cu lapte. Sosise din nou timpul…

  

Fragment din romanul Cioplitorul în piatră de Camilla Läckberg