Dacă aţi crezut că aţi citit toate cărţile (poliţiste) şi carnea înca nu (vă) e tristă (adică pielea nu s-a făcut ca de găină), vă invit să descoperiţi un romancier cu forţă, englez sadea, cel mai bine vândut autor brit de gen din 2009. Ironic sau nu, îl cheamă Beckett. Nu Samuel, ci Simon. A scris un roman intitulat CHIMIA MORŢII care va intra în librării în câteva zile. Nu-l rataţi, e un page turner garantat.

În timp ce-mi colectam mostrele, bâzâitul monoton al muștelor asigura zgomotul de fundal. Când m-am ridicat, aveam articulațiile și mușchii înțepeniți de cât stătusem ghemuit.

— Ați terminat?

— Cam așa ceva.

M-am dat înapoi. Următoarea etapă nu era niciodată plăcută. Tot ceea ce se putea face fără ca trupul să fie mișcat se făcuse deja; se făcuseră fotografii și măsurători. Acum, urma să vedem ce zăcea dedesubt. Ofițerii de la locul crimei au început să răsucească trupul. Perturbate, muștele și-au amplificat zumzetul.

— Oh, Dumnezeule!

Nu știu cine a vorbit. Toată lumea de acolo avea experiență în meseria asta, dar nu cred că vreunul dintre noi mai văzuse așa ceva înainte. Plăcerea mutilării fusese rezervată pentru piept. Abdomenul fusese despicat și câteva obiecte au căzut din rana deschisă, în timp ce cadavrul era răsturnat cu fața în sus. Unul dintre ofițeri s-a îndepărtat rapid, vomitând. O clipă, nimeni nu s-a mișcat. Apoi, atitudinea profesionistă a revenit pe fețele tuturor.

— Ce naiba sunt astea? a întrebat Mackenzie, cu o voce pierită, șocată.

Fața lui, de obicei roșie de la soare, se albise. M-am uitat la ele, dar tot nu mă puteam pronunța. Era ceva ce-mi depășea experiența.

Primul care și-a dat seama a fost unul dintre ofițerii de la locul crimei.

— Sunt iepuri, a spus el. Pui de iepuri.

Fragment din romanul “Chimia morţii” de Simon Beckett, Editura Trei, Colecţia Fiction Connection, 2011