Cum am devenit un romancier celebru

Aş zice că e unul dintre cele mai haioase romane din ce s-a tradus la noi în 2012. Maimuţăreşte literatura „de succes“, cu zorzoanele ei stilistice, ciufuleşte aura autorilor de bestseller-uri, dă cu tifla escrocheriilor de imagine la care aceştia apelează pentru a-şi creşte cota. Ziceţi-i parodie, satiră, cum vreţi, dar bucuraţi-vă, înainte de toate, de umorul său exuberant, dispus oricînd să întrerupă şarja ironică a poveştii pentru cele mai neaşteptate ţăcăneli discursive: citate imaginare in extenso, zeci de anecdote colaterale, liste fabuloase cu principii şi strategii pentru o proză de impact, cu versiuni pentru fraza ideală de deschidere a unui roman sau cu „afirmaţii scriitoriceşti“ de bon ton într-un interviu…

La început, îl vedem pe Pete Tarslaw – personajul nostru principal, posesor al unei erudiţii „superficiale, dar convingătoare“ – visînd să se învîrtă ca un koi într-un acvariu. Acvariul cu crapi koi se află în holul clădirii de birouri unde Pete lucrează (ca scriitor „la negru“ de eseuri pentru admiterea în facultate), iar viaţa de huzur a acelor peşti exotici i se pare un model de reuşită. Apoi, un număr de duminică al revistei New York Times şi o emisiune TV despre o celebritate literară a momentului îl fac să-şi dorească realizarea ca scriitor de succes. Pete descoperă că pentru scrierea unui bestseller poate fi suficientă şarlatania abilă, tehnica de scamator, aşa că îşi stabileşte rapid cîteva trucuri de bază, după care se pune pe treabă. Va produce, astfel, o carte plină de fake-uri, pe care comica mecanică a pieţei o va împinge în topul vînzărilor.

Culmea e că toată această parodie a bestseller-urilor, cu care debuta în 2009 americanul Steve Hely, e astăzi ea însăşi un bestseller (în curs de ecranizare, bineînţeles). Ironia cărţii a stîrnit, pare-se, ironia sorţii.