Cuvintele acestui volum sunt vorbele măsurate ale ieșirii dintr-o lungă tăcere. Care e impactul lor – pare a se întreba autoarea -, cum se decuplează ele, cum se mai pronunță pentru a însemna și altceva decât vidul care le desparte? Răspunsul la întrebarea aceasta de fond – o întrebare a recâștigării limbajului poetic, căci nu întâmplător, cartea este dedicată psihanalistei Georgiana Micu – poate fi găsit, cred, într-o artă poetică din prima secțiunea a volmului, ”Zonă de trecere”. Poemul se numește ”Catwalk” și e, am spus-o și la lansarea cărții, poemul meu preferat.

(Simona Sora, Un Matrix poetic, cronică în Dilema Veche

la volumul pe poezie Sfoara de întins rufe semnat de Alice Popescu)

    

Sfoara    

CATWALK 

am făcut ce trebuia să fac:

douăzeci de ani

am hrănit tăcerea până ce ea a crescut tot mai mare,

mai mare şi decât mine şi decât lumea,

ca un copil diform…

cred că tăcerea mea ajunsese

cât un balon uriaş de cuticule plutind peste infinit.

douăzeci de ani,

din sânii mei a țâşnit doar mouna,

apoi, dintr–odată,

într–o zi oarecare,

laptele alb al universului.

era toamnă. moda extensiilor de unghii trecuse, doar umbra mea se vedea,

alungită ca o pisică leneşă peste lume, scrijelind

ceva.

a fost singura cale, îmi spun,

iar eu singurul om de pe ea.