UN  ALT FEL  DE  “REGE”

“Povestea contează, nu cine o spune” – aceste cuvinte apar scrise în  clubul unde se petrece acţiunea uneia din povestirile lui Stephen King. Să fie însă adevarată această maximă? Pare greu de crezut, dacă ţinem cont de afinitatea producătorilor de la Hollywood pentru scrierile lui King. În fond, cât de grozav poţi fi, ca scriitor, încât să ţi se ecranizeze mai mult de jumătate din operă?

Te poţi gândi că e îndeajuns ca pe afişul filmului să apară numele lui Stephen King, ca pelicula să dobândească o garanţie de popularitate. Dar nu e vorba doar de un truc de marketing: asocierea unui autor faimos cu o ecranizare oarecare,  ci e vorba de o consecvenţă greu de egalat într-o carieră de scriitor: Stephen King reuşeşte, prin fiecare fragment de proză redactată, să se menţina la înălţimea aşteptărilor publicului. S-ar putea spune  că nici nu e greu şi că n-ar fi vorba de cine ştie ce triumf literar. În fond, chiar King recunoaşte că întreaga sa activitate de creaţie a gravitat într-un spaţiu minor din punct de vedere estetic, chiar dacă atât de popular şi că  ficţiunea simplă pe care a semnat-o reprezintă “echivalentul literar al unui Big Mac şi al unei porţii mari de cartofi prăjiţi de la McDonald’s” (Postfaţă-p.745).

Dar dacă eşti suficient de onest să admiţi că nu poţi scrie o proză elegantă şi sofisticată, mai bine  te apuci să faci altceva? Nu neapărat, iar King ştie exact unde vrea să ajungă prin povestirile sale: la evadare ficţională – o povestire bună trebuie să “te facă să uiţi pentru scurtă vreme chestiile adevărate care iţi împovărează mintea şi să te ducă într-un loc în care n-ai mai fost” (Postfaţă-p.748). În acest sens, probabil că autorul american s-a achitat de sarcina pe care şi-a propus-o, abordând genul cel mai la îndemână în producerea efectului dorit: genul horror. Eticheta de maestru al horrorul-ui, nu foarte onorabilă în faţa criticii (şi privita probabil ca  o dovadă de imaturitate literară nedepaşită), nu l-a descurajat pe King şi nici nu l-a făcut prizonierul acestui gen. Cel puţin trei, din cele patru proze scurte cuprinse în  volumul de faţă, confirmă aceasta şi încă ceva: vocaţia de povestitor a autorului american…

Citește întreaga recenzie semnată de Sever Gulea pe blogul http://blog.libris.ro/2010/03/01/anotimpuri-diferite/