Bestsellerul Aria, roman de debut al lui Nazanine Hozar publicat de Editura Trei, i-a adus scriitoarei recunoaștere și apreciere din partea unor nume notabile ale lumii literare. „Un Doctor Jivago al Iranului”, spunea Margaret Atwood despre ficțiunea istorică Aria, în timp ce John Irving se referea la „o odisee feministă despre o fată în vremuri complicate, la izbucnirea revoluției din Iran. Un roman istoric echilibrat și dramatic, cu rezonanță în prezent”.

Povestea romanului Aria, modul cum a fost conceput este însă la fel de interesant ca însăși cartea. „Cred că am imaginat-o pe Aria când aveam în jur de 17 ani. Atunci m-am gândit prima oară la ea”, spune Nazanine Hozar, scriitoare canadiană originară din Iran, într-un interviu pentru Now Toronto. „Au trecut însă 13 ani până când i-am așternut numele pe hârtie”.

Povestea Ariei începe în Iranul anului 1953, când un șofer militar, Behrouz, găsește un bebeluș abandonat, pe care-l aduce acasă.

„Îți voi spune Aria, după toate suferințele lumii și după toate iubirile ei. Va fi ca și cum nu ai fost abandonată nicio clipă. Și când vei deschide gura să vorbești, toată lumea te va recunoaște”.

  Orfana cu ochi albaștri, considerată „blestemată, ca și mama ei” care a abandonat-o are un destin aparte. Totodată, Aria este elementul de legătură între diferitele clase sociale ale Iranului, reunind o diversitate de credințe religioase, pături sociale sau opinii politice.

„Aria trebuia să reprezinte Iranul însuși. Traiectoria ei de viață curge în paralel cu istoria Iranului. Aria este în general un nume masculin care se referă adesea la arieni, dar nu în sensul rasist folosit de Hitler. De fapt, se folosește pentru iranieni”.  

Ceea ce îi va surprinde pe cititorii romanului Aria și le va trezi curiozitatea este modul cum Nazanine Hozar descrie realitatea iraniană de zi cu zi. De la mentalitățile religioase, credințele politice aflate în conflict și culminând cu revoluția care-l aduce la putere pe ayatollahul Khomein, Nazanine Hozar conduce cititorii, prin intermediul Ariei, în resorturile cele mai intime ale vieții iranienilor. Istoria unei perioade tulburi și sângeroase, de peste trei decenii este descoperită prin modul în care atinge viețile de zi cu zi ale iranienilor.

„Am vrut să-mi conduc cititorii într-o călătorie de la un mod de viață la altul, dar în interiorul unui context intim, familial. Am vrut ca frica și prejudecățile să fie experimentate în cele mai intime ambianțe. Mi s-a părut o dinamică foarte interesantă. De asemenea, în roman apar și coexistențele – Aria e prietenă cu un armean, care e creștin, iar celălalt bun prieten al ei are o mamă musulmană, foarte religioasă și un tată ateu. Am vrut ca în carte să fie reprezentate ambele tipuri de viață: comuniunea și separatismul sunt realități ale vieții oamenilor. Nu trăim în utopii”, spune Nazanine Hozar.

Romanul scriitoarei de origine iraniană se deschide cu o scenă puternică: o tânără care abia a născut ajutată de niște prieteni și care, încă plină de sânge, fuge pe străzile înghețate ale Teheranului pentru a scăpa de furia soțului ei: a adus pe lume o fată. Cititorii vor descoperi apoi odiseea Ariei, care o poartă prin diferite clase sociale și circumstanțe de viață: neglijată și abuzată de Zahra, soția lui Behrouz, adoptată apoi de văduva bogată Fereshteh, care o tratează ca pe-o moștenitoare a sa, pentru a ajunge în cele din urmă în proximitatea lui Mehri, o femeie de condiție modestă, care are însă capacitatea de a-i transforma Ariei toate convingerile despre viața sa. O scrisoare misterioasă și o sumă de bani provenind de la un destinatar necunoscut au, de asemenea, un rol important în povestea Ariei. Aceasta pentru că, deși destinul protagonistei se împletește cu cel al Iranului, nu se poate spune că Aria este doar un roman istoric, ci unul multistratificat, cu multiple niveluri de lectură. Eroina cărții vorbește cititorilor și despre condiția femeii într-o societate precum Iranul acelei perioade, dar și despre nevoia fundamental umană de  apartenență, despre ură, prejudecăți și capacitatea de a-i accepta pe cei diferiți, despre opresiune, dar și speranță.

Nazanine Hozar își construiește romanul circular. Acesta se deschide cu episodul nașterii fetiței numite Aria, „după toate suferințele lumii și după toate iubirile ei” – incluse în povestea de viață a protagonistei – și se încheie cu nașterea altei fetițe, care vreme de doi ani nu poartă niciun nume. Conform concepției personajelor romanului, numele este foarte important, pentru că reprezintă o anticipare a destinului celui ce-l poartă, o promisiune care se cere împlinită. După doi ani de la nașterea fetiței și o revoluție care a îmbrăcat Teheranul în haine cernite și inimile în doliu după cei pierduți în conflicte, numele micuței apare spontan: Ghermez, adică Roșu, „Iubire. Furie. Inimă. Sânge. Ai sânge, ai o inimă, nu dispari niciodată”.

Aria este un roman cu o notă puternică de dramatism, dar totodată foarte realist, încarcă cititorii cu emoții intense, aproape dureroase uneori, dar contrabalansează prin speranța în capacitatea vieții de a renaște de fiecare dată când ajunge în impas.