Autismul a fost identificat abia la mijlocul secolului al XX-lea, dar acum constituie unul dintre cele mai răspândite sindroame ale copilăriei, 3,4 copii din 1.000 fiind diagnosticaţi cu această boală. Dintre aceştia, aproape 80% sunt băieţi, scrie specialista în biologia creierului Lise Eliot în cartea Creier roz, creier bleu.

    

Severitatea autismului variază, dar există un element central, şi anume incapacitatea de conştientizare socială sau de înţelegere a sentimentele şi motivelor celorlalţi din jur. Autismul poate fi diagnosticat încă de la vârsta de doi ani sau, mai frecvent, în al patrulea an de viaţă, deşi este posibil ca primele semne să se manifeste în primul an de viaţă, precum lipsa schimbului de priviri cu alţii şi a expresiilor faciale vesele. Aceşti copii au dificultăţi de comunicare, de stabilire a unui contact vizual şi, mai ales, de înţelegere a faptului că alţi oameni au gânduri şi emoţii diferite de ale lor. Cu alte cuvinte, acestora le lipseşte empatia; astfel, raportul de 3 sau 4 băieţi diagnosticaţi cu autism la o fată (diagnosticată cu aceeaşi boală) sugerează că băieţii sunt mai vulnerabili, deoarece ei nu au, din naştere, la nivelul creierului, aceste circuite necesare empatiei.

         

Sistematizare vs. empatie

Cel mai fervent susţinător al acestei viziuni este Simon Baron‑Cohen, care descrie de fapt autismul ca fiind consecinţa unui aşa‑numit „creier masculin extrem“. Teoria sa se bazează pe deficitele de comunicare şi empatie ale autismului, precum şi pe tendinţa celor cu autism de a demonstra interese foarte restrânse – precum calculele compulsive pe care le face personajul pe care îl interpretează Dustin Hoffman în filmul Rainman. Baron‑Cohen şi colegii săi au construit numeroase chestionare care testează aceste două dimensiuni — empatia versus capacitatea de sistematizare. Chestionarele arată ca orice joc de „război al sexelor“ şi, deloc surprinzător, femeile obţin rezultate mai mari pe scala de empatie, iar bărbaţii, pe scala capacităţii de sistematizare. Şi totuşi, avem o problemă, şi anume faptul că aceste scale se bazează pe o autoraportare în loc de măsurători mai obiective ale percepţiei faciale sau capacităţii de analiză; în realitate, la unul din testele lui Baron‑Cohen care le cerea subiecţilor să identifice emoţia unei persoane în baza unei fotografii în care se vedeau doar ochii, bărbaţii şi femeile nu au obţinut rezultate foarte diferite.

     

De la gene la televizor

Atunci care este factorul responsabil pentru această maladie distrugătoare?

Lise Eliot, specialista in neurostiinte — Foto: rosalindfranklin.edu

Răspunsul la această întrebare rămâne un mister agonizant, mai ales pentru părinţii cu copii autişti. Genele sunt cel mai important factor: se estimează că între 60 şi 90% din cazuri, boala este moştenită. Cu toate acestea, autismul nu este cauzat de o singură genă, ci, se pare, boala implică interacţiunea mai multor gene diferite. De asemenea, există o conexiune clară între autism şi cromozomul X, spre deosebire de alte boli care apar cu precădere la băieţi (precum distrofia musculară Duchenne sau daltonismul). Au fost invocate ca motive şi influenţele mediului, de la dietă până la expunerea la televizor şi la programul de vaccinare îndelung criticat. Niciunul dintre motive nu a fost validat ştiinţific, după cum nu a pretins că explică de ce această afecţiune este mai frecventă la băieţi.

      

O terapie extrem de scumpă

Există însă o certitudine legată de autism, şi anume: cu cât copiii sunt mai repede diagnosticaţi şi trataţi, cu atât prognosticul va fi mai bun. Cel mai bun tratament implică interacţiunea socială — 40 ore pe săptămână în şedinţe individuale cu un terapeut care încurajează exprimarea, contactul vizual şi alte aspecte ale comunicării, motivând copilul prin joacă. Este o propunere scumpă, dar merită efortul pentru copiii care nu sunt grav afectaţi şi care încep o asemenea formă de terapie de timpuriu, de preferat până la vârsta de doi ani. Motivul pentru ca terapia să înceapă la o vârstă cât mai fragedă este conectarea corespunzătoare în circuitele sociale şi de comunicare înainte ca funcţionarea creierului să fie preluată de comportamente repetitive, neadaptative şi interesele restrânse care îi caracterizează pe copiii autişti ceva mai mari.

  

Freagment din cartea Creier Roz, Creier Bleu scrisă de specialista în neuroștiințe Lise Eliot (care, de altfel, e și mamă a doi băieți și o unei fete).