Există scriitori care aleg literatura. Și există scriitori pentru care literatura devine o formă de supraviețuire. Camila Sosa Villada face parte din a doua categorie.

Născută în 1982, în provincia Córdoba, Argentina, Camila și-a simțit identitatea un pic altfel încă din copilărie. A crescut într-un spațiu tensionat, între dorința de a fi ea însăși și presiunea unei lumi care îi respingea feminitatea. Mai târziu avea să spună că a început să scrie „din oroare”: nu din ambiție literară, ci din nevoia de a înțelege ce i se întâmplă și de a supraviețui limbajului care o rănea.

Înainte ca numele ei să apară pe listele de premii literare internaționale, viața i s-a desfășurat în alt decor: nopțile din Parcul Sarmiento din Córdoba, unde, pentru a supraviețui, a fost lucrătoare sexuală. Acolo a cunoscut violența, precaritatea, frica. A cunoscut însă și solidaritatea feroce dintre femeile trans. Acea comunitate marginalizată, construită pe loialitate și protecție reciprocă, avea să devină inima romanului care i-a schimbat destinul: Las Malas(publicat în română ca Reginele din Parcul Sarmiento).

Cartea nu e doar o poveste autobiografică. Ea este un amestec de realism crud și mit întunecat. În universul ei, o femeie se poate transforma în pasăre, iar Mătușa Encarna are peste 170 de ani, ca și cum rezistența acestor femei ar fi ancestrală, aproape supranaturală. Această îmbinare dintre brutal și fantastic a fost numită adesea „realism magic trans”: o estetică în care marginalizarea capătă dimensiune legendară.

Succesul romanului a fost fulgerător. În 2020, Camila a câștigat prestigiosul Premio Sor Juana Inés de la Cruz, dedicat scriitoarelor de limbă spaniolă. Momentul a fost istoric: o fostă lucrătoare sexuală, o femeie trans, primea una dintre cele mai importante distincții literare din spațiul hispanic. Literatura, un teritoriu adesea elitist, fusese „colonizată” de o voce pe care sistemul ar fi preferat să o reducă la tăcere.

Dar scrisul nu a fost prima ei scenă.

Camila a studiat Comunicare Socială și Teatru la Universitatea Națională din Córdoba, iar înainte de consacrarea literară și-a câștigat notorietatea ca actriță. Spectacolul ei autobiografic Carnes tolendas a fost un șoc cultural în Argentina: o confesiune scenică ce combina poezia lui García Lorca, cabaretul și propria experiență de viață. Pentru ea, teatrul nu era doar artă — era un act de revendicare a privirii. Pe scenă, corpul ei nu mai era obiect de consum sau judecată, ci instrument artistic.

Ulterior, Camila Sosa Villada a publicat volumul de poezie La novia de Sandro și eseul autobiografic El viaje inútil, unde reflectează asupra relației dintre limbaj și identitate. Acolo își formulează una dintre obsesiile centrale: limbajul poate fi o armă împotriva ta, dar și singurul teritoriu pe care îl poți cuceri.

Ceea ce impresionează la Camila Sosa Villada nu este doar talentul literar, ci felul în care transformă marginalizarea în mitologie. Personajele ei nu cer compasiune. Ele domină, iubesc, adoptă, blestemă, supraviețuiesc. Refuză să fie doar victime sau simboluri inspiraționale.

Astăzi, Camila este considerată una dintre cele mai puternice voci ale literaturii latino-americane contemporane. Dar dincolo de premii și traduceri, forța ei vine din altă parte: din capacitatea de a transforma experiența unei vieți expuse violenței într-o aristocrație a spiritului.