La începutul anilor 1920, agenda analitică a lui Jung era, de obicei, plină pe multe luni în avans, astfel încât cei care căutau să facă o terapie cu el erau nevoiţi adesea să aştepte chiar şi un an pentru o programare. El se baza pe Emma, Toni şi chiar pe sora lui, Trudi, să-l protejeze […]
Category: De referință Page 25 of 26

Există un considerent subsidiar important care afectează atât gestionarea bebelușilor, cât și pe cea a bolnavilor grav psihotici care au regresat fie din cauza bolii, fie în cursul tratamentului bolii. Mă refer la prima experiență a acțiunii gravitației. Trebuie să postulăm un stadiu, care aparține vieții intrauterine, în care gravitația nu a apărut încă; iubirea, […]
În tot acest timp, marele preot a stat nemişcat în spatele meu pe locul său înălţat, iar eu am ştiut că putusem vindeca fata numai datorită influenţei-mana a preotului.
În acest caz particular, dacă nu s‑ar fi făcut interpretarea, copilul ar fi mers acasă cu atacul de astm, iar tratamentul ar fi eșuat de la început.
Concret, autorii relatează că cea mai mare mărime de efect este obţinută când se acordă între 7 şi 12 ore pe săptămână pentru temele de acasă. Când durata creşte, şi impactul scade.
Fata din tren, romanul bestseller scris de Paula Hawkins este genul de lectură care te captivează fără drept de veto. Precum trenul care o poartă pe Rachel în fiecare zi, povestea şerpuieşte printre vieţile anoste din suburbiile Londrei, iar tu ajungi să o urmăreşti cu sufletul la gură, abia aşteptând să aflii ce se intâmplă […]

Pentru pasionaţii lecturilor care te ţin cu sufletul la gură, dar şi pentru cei care sunt in căutarea unor provocări noi in materile de carte, avem trei cărţi care au făcut deja inconjurul lumii şi care reuşesc, fiecare, prin personaje spectaculos construite şi un fir narativ şocant, să te captiveze până la pagina finală. Lecturi […]

F. Scott Fitzgerald spunea in Marele Gasby: “Aveam acea convingere familiară că viaţa începea din nou odată cu venirea verii.” Şi nu era departe de adevăr. O parte din viaţă îndradevăr parcă reîncepe odată cu acest anotimp, în care zilele sunt mai lungi şi mai insorite, avem mai mult timp pentru noi, pentru descoperit locuri […]

Adler s‑a plâns însă şi el de un lucru similar, dar eu sunt convins că din el vorbise nevroza. Dacă dumneavoastră consideraţi că trebuie să vă eliberaţi personal în mai mare măsură de mine, pot face altceva decât să renunţ la insistenţe…

Oona si Salinger este in librarii, cel mai nou roman mult asteptat semnat de Frédéric Beigbeder. Încercând să explice retragerea lui Salinger din viaţa publică în anul 1953, Frédéric Beigbeder imaginează o poveste de dragoste sortită eşecului între romancierul emblematic al Americii, J.D. Salinger şi Oona, fiica unui dramaturg nu mai puţin celebru, Eugene O’Neill. […]