Aceste replici sunt calculate în aşa fel, încât să semene îndoială în sufletul participantului şi să îl determine să nu se mai simtă atât de sigur pe poziţia lui, să fie mai reflexiv.
Category: Uncategorized Page 40 of 76
Jennifer Egan devine pe parcursul celor 340 de pagini cea mai bună prietenă a ta, cititor – sfredeleşte mintea şi sufletele personajelor sale şi ţi le dezbracă de orice, şi chiar de-ar vrea, ele nu se pot ascunde, pentru că ea, creatoarea lor, nu le lasă (…)
Conștientizînd motivul real al suferinței lor lăuntrice, așa-numitul traumatism al nașterii, repetat aproape la fiecare generație, românii vor putea să se „vindece“, adică să iasă de sub dominația autoculpabilizării și a urii de sine.
Când mama era la duş, am luat cuţitul de roşii din suport. Am umblat de colo-colo aşa şi mi-am închipuit că era război. Mi-am închipuit că Dumnezeu a uitat de mine, aşa că puteam să fac toate relele care se fac la război fără să le simt măcar.
“Vulpea intră şi omoară un pui mic.” În timp ce zicea asta, a tăiat ce desenase.
Cartea pe care o ţii în mână nu este o carte de istorie despre Grecia antică, ci o carte despre poveştile ei. Grecia din perioada Antichităţii abundă de povestiri extraordinare.
— Încerci să rămâi calm. începi să strigi după ajutor. „Sigur o să mă audă cineva“, îți spui în sinea ta. Dar, după o vreme, îți dai seama că probabil o să mori acolo. Și, în clipa în care conștientizezi lucrul ăsta, ceva din tine începe să moară. Nu ceva din trupul tău, ci chiar sufletul tău. Înțelegi ce spun, Matthew?
Nu cumva duhul rău care bântuie instituţiile şi viaţa privată din România este tocmai ura de sine?
Dacă o fată se uită de trei ori la rînd la tine, înseamnă că te iubeşte. Dacă te uiţi la spatele ei, o iubeşti.
Stilul neobişnuit al romanului „Pe aici au trecut cuţitarii” (Pandora M), care i-a adus, în 2011, lui Jennifer Egan Premiul Pulitzer pentru Ficţiune, i-a făcut pe unii critici să anunţe o vârstă post-postmodernă a naraţiunii.