Ce profil trebuie să ai pentru a deveni psiholog? Despre EXPLORATORII EMPATICI

Desigur, nu există un portret-robot unic pentru viitorul consilier, psihoterapeut, asistent social etc. Aceștia au diverse profiluri de personalitate, dar cei mai mulți psihologi (19%) sunt ”exploratori empatici” (cei cu profilul EIAP – extroversie, intuiție, afectivitate, percepție – cf. clasificării MBTI), arată un studiu realizat printre psihologii americani.

Ce fac de fapt acești EXPLORATORI empatici? Iată un fragment relevant din volumul Ce tip de carieră ţi se potriveşte? Cum să-ţi găseşti cariera perfectă de Donna Dunning:

Ce tip de carieraExploratorii empatici evaluează informaţiile în mod natural pe baza valorilor personale şi umane

Ei îşi bazează deciziile pe situaţie şi pe nevoile oamenilor implicaţi. Cu timpul (de obicei în a doua jumătate a vieţii), ei vor învăţa să includă şi componente logice în metoda de a lua decizii, prin evaluarea opţiunilor şi a acţiunilor atât într-un mod obiectiv, cât şi într-un mod personal, precum şi prin cercetarea mai atentă a consecinţelor logice ale acţiunilor lor.

Fragment din:

Exploratorii empatici susţin şi încurajează

Exploratorii empatici se străduiesc să amelioreze situaţiile oamenilor, încurajându-i şi convingându-i pe ceilalţi într-un mod entuziast şi energic. Ei susţin indivizii în cadrul organizaţiilor,  iniţiază programe, procese şi proiecte pentru a ajuta oamenii să înveţe şi să se dezvolte. Ei apreciază şi încurajează diversitatea, le place să lucreze cu persoane cât mai diferite, iar adesea îi sfătuiesc pe ceilalţi să folosească empatia atunci când interpretează situaţiile sau interacţionează cu alte persoane. Ei îşi dezvoltă abilităţile de comunicare antrenând, sfătuind, facilitând, motivând, negociind, recrutând sau rezolvând conflicte.

Se exprimă într-un mod creativ

Mulţi Exploratori empatici au o latură creativă şi expresivă. Îi preocupă ceea ne face umani şi unici. Exploratorii empatici pot fi atraşi către artele plastice, iar adesea lucrează ca muzicieni, compozitori şi scriitori. De asemenea, este posibil să le placă să fie profesori de arte plastice, de teatru sau de muzică.

Văd posibilităţi şi şanse pentru oameni

Optimismul este de multe ori caracteristica esenţială a acestui tip. Exploratorii empatici preferă să vadă şi să exploreze posibilităţi de dezvoltare personală şi profesională pentru ei înşişi şi pentru ceilalţi. Le place să găsească şi să promoveze modalităţi de a-i ajuta pe ceilalţi să crească şi să se dezvolte. Deoarece procesează

informaţiile prin intermediul valorilor şi priorităţilor personale, ei sunt de obicei foarte receptivi la nevoile, situaţiile şi motivaţiile celorlalţi. Exploratorii empatici se implică în profesii legate de consiliere, educaţie, religie şi arte. Un Explorator empatic care lucrează cu adolescenţi spune că cea mai mare recompensă pentru el este să îi vadă optimişti în urma intervenţiei sale.

Stabilesc relaţii şi întăresc moralul

Exploratorii empatici tind să fie sociabili şi prietenoşi, potriviţi pentru activităţi profesionale care să le permită să stabilească relaţii cu ceilalţi. Ei preferă mediile de lucru interactive şi stimulative.

Exploratorii empatici interpretează de obicei situaţiile în nuanţe de gri, în loc de alb sau negru.

Le poate fi greu să lucreze în medii profesionale excesiv de moralizatoare, logice, critice sau analitice, în care se pot simţi subapreciaţi sau criticaţi personal. Exploratorii empatici sunt foarte sensibili la problemele care apar în relaţiile profesionale, atmosfera organizaţională şi moralul indivizilor. Deoarece preferă un mediu profesional armonios şi încurajator, se pot simţi nefericiţi în medii care nu confirmă, nu apreciază sau nu laudă indivizii pentru contribuţiile lor unice şi valoroase. Un Explorator empatic preferă să părăsească o organizaţie, decât să suporte conflicte interpersonale sau incompatibilitatea valorilor.

  

Previous

Adolescentul îți mărturisește că e homosexual. Ce faci ca părinte?

Next

Sâmbătă: lansarea TRATATULUI DE REZILIENȚĂ ASISTATĂ

1 Comment

  1. Cred ca psiholog poți fi doar prin vocație. Ca în multe alte profesii, de altfel, care te “aleg” prin deschiderea pe care ți-o oferă. Către tine, ca profunzime, către ceilalți, ca empatie. Devii psiholog când dorința de a împărtăși transcende nevoia de exprimare de sine. Mai multe puteți afla din dialogul Copacului Gânditor cu viața, pe www.http://mindfultree.wordpress.com. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

 

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén