Publicată în peste 40 de țări, cu mai mult de două milioane de cărți vândute în toată lumea, autoarea thrillerelor Te las să pleci, Te văd şi Lasă-mă să mint a surprins și cititorii și criticii cu ultimul său roman, După sfârșit, publicat de Editura Trei. „O carte puternică despre suferinţă, iubire şi felul în care toate deciziile — mari şi mici — ne pot influenţa viaţa”, spunea scriitoarea Jill Santopolo despre romanul După sfârșit. Iar surpriza cititorilor este să descopere în această carte nu un thriller inteligent, așa cum i-a obișnuit autoarea britanică, ci un roman zguduitor despre dragoste, pierdere și chinuitoarea întrebare „Dar ce-ar fi fost dacă…”, ce urmează unei decizii capitale. Toate acestea sunt inspirate din viața lui Clare Mackintosh, care în 2006 a născut cu 12 săptămâni înainte de termen doi băieței gemeni. Unul dintre ei a contractat o infecție periculoasă, a făcut meningită, iar scriitoarea britanică și soțul ei s-au văzut puși în fața unor opțiuni la fel de dificile: să-l lase să trăiască sau să-l lase să moară?
„Se spune că autorii de romane scriu din ceea ce cunosc”, a declarat Clare Mackintosh pentru „The Guardian”. „Dar pentru mulți ani, propria mea poveste a fost prea dificil de contemplat. Am fost prea speriată să explorez emoțiile pe care le țineam închise în mine. În schimb, am scris alte cărți – care au devenit cunoscute ca thrillere cu mult suspans – până când, într-o zi m-am așezat la birou cu o nouă hotărâre. Era timpul. Noul meu roman mi-a permis să-mi jelesc fiul, la ani distanță după ce l-am pierdut”.
Autoarea britanică atrage însă atenția că ceea ce li se întâmplă lui Max și Pip, protagoniștii romanului După sfârșit, este doar povestea lor, nu și a ei. Cei doi experimentează o situație asemănătoare, dar o trăiesc diferit față de autoarea romanului. Privită însă prin filtrul ficțiunii, Clare Mackintosh mărturisește că a reușit, după mulți ani, să depășească durerea pierderii bebelușului ei: „N-am putut să scriu După sfârșit imediat după moartea lui Alex, nu doar din cauză că durerea era prea proaspătă, ci și pentru că nu știam cum se vor încheia lucrurile. După cum sugerează și titlul, povestea cărții se referă la ceea ce se întâmplă după un eveniment care-ți schimbă total viața, iar atunci, timpul se oprise în loc pentru noi. Nu știam că lumea va merge mai departe, că e posibil să râd din nou, să iubesc din nou, să trăiesc din nou. Nu știam că moartea lui Alex mă va învăța să prețuiesc fiecare zi, să zâmbesc mai mult și să celebrez fiecare clipă trecătoare”, spune Clare Mackintosh, iar mesajul puternic și optimist răzbate din roman, în ciuda dramatismului poveștii.
Scriitoarea britanică a povestit pentru publicația „The Guardian” cum s-a petrecut în realitate tragicul eveniment din viața ei, care a constituit sursa de inspirație a romanului După sfârșit. „Speră la cele mai bune lucruri, dar pregătește-te pentru cele mai rele” era îndemnul medicilor de la Secția de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului John Radcliffe, Oxford, cărora le este dedicată cartea. Iar după ce copiii scriitoarei născuți prematur au făcut progrese remarcabile, unul dintre ei, Alex, a făcut o infecție cu Pseudomonas, care a dus la meningită și hemoragie cerebrală. Nicio zonă a creierului nu i-a rămas neatinsă, astfel încât, dacă ar fi trăit, copilul nu ar fi putut să respire singur, să meargă sau să înghită. „Trebuie să luați o decizie în privința viitorului lui” au fost cuvintele medicilor care i-au aruncat pe Clare Mackintosh și soțul ei într-o zonă a incertitudinii. „Orice am fi decis, viața nu ar mai fi fost niciodată aceeași”, spune scriitoarea. Empatic, plin de compasiune, consultantul i-a ajutat să ia o decizie: „Trebuie să vă imaginați două variante de viitor: unul cu un fiu cu handicap grav și altul fără acest copil”. Aceste cuvinte care au marcat-o pe Clare Mackintosh se regăsesc în însăși structura cărții sale, profund originală.
„Și dacă nu suntem de acord cu decizia pe care o ia celălalt soț?”, a întrebat scriitoarea. După o pauză, consultantul medical a răspuns: „Trebuie să fiți de acord, pentru că alternativa este de neimaginat”. A imaginat-o însă Clare Mackintosh în romanul După sfârșit, iar acesta este și punctul unde realitatea se desparte de ficțiune, însă doar pentru a putea fi explorate toate variantele posibile deschise de întrebarea obsesivă „Dar ce-ar fi fost dacă…?”
Numărul 1 în top bestseller „Sunday Times”, După sfârșit este în același timp un roman impresionant, plin de forță și cu un mesaj optimist, pentru că atunci când un drum ajunge la capăt, altul se deschide sau, cum spune Clare Mackintosh în ultima frază a cărții, „S‑a terminat. Și, în același timp, este doar începutul”.
Leave a Reply