• Persoane care au aparținut clasei de mijloc trăiesc azi în mașini și rulote și învață să se descurce cu câțiva dolari pe zi

Semnificația termenului de „vagabond” este, de obicei, aceea de „om fără căpătâi”, care rătăcește de colo-colo, fără alt scop decât de a-și duce viața de o zi pe alta. Realitatea trăită de o parte însemnată din clasa de mijloc americană de azi conferă însă un alt sens acestui cuvânt. În Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21, carte-documentar publicată de Editura Trei, jurnalista Jessica Bruder surprinde nașterea unei noi categorii sociale americane, urmare a marii recesiuni din 2007 – 2009 și crizei din imobiliare – „vagabonzii motorizați”. Sunt persoane a căror primă opțiune nu a fost să trăiască în mașini și rulote, lucrând ca muncitori sezonieri pe unde se poate, ba chiar dimpotrivă. Cei mai mulți au avut case, unii chiar și afaceri sau funcții importante, sunt printre ei mulți absolvenți de învățământ superior, cu alte cuvinte, oameni care au crezut că locul în clasa de mijloc este asigurat dacă mergi la școală și apoi muncești toată viața. Paradigma socială „înveți, te angajezi, te căsătorești, faci rate pentru casă și mașină” s-a dovedit însă depășită de noile realități economice. Jessica Bruder pornește pe urmele „vagabonzilor motorizați” ai Americii și o vreme împrumută stilul lor de viață pentru a înțelege mai bine ce a determinat persoane majoritatea trecute de 60 de ani să ia viața de la capăt într-un mod atât de neconformist? În drumurile lor de-a lungul și de-a latul Americii, care se sfârșesc doar odată cu viața, cum trăiesc acești sexagenari sau alții, care se apropie bine de cel de-al optulea deceniu al vieții? Jessica Bruder a descoperit o Americă ce trăiește sub radarul economic al taxelor și impozitelor, „o nouă eră a pensionarilor” americani, care fac muncă de sclavi și învață să se descurce cu doar câțiva dolari pe zi. Aceștia sunt pensionarii care iarna se încălzesc la soarele deșertului și se întâlnesc an de an ca să-și ofere ponturi utile stilului lor de viață: cum să evite întâlnirile cu poliția, cum să se spele, cum să se încălzească dacă vremea e rece, fac schimb de informații despre angajatori și mai ales socializează. Aceasta este una dintre marile nevoi ale unei vieți trăite pe drumuri.

„Reuniunea vagabonzilor motorizați” are loc anual, în luna ianuarie, la Quartzsite, Arizona. Soarele deșertului oferă gratuit 28 de grade Celsius, iar persoanele „houseless” pot campa liniștite, pentru două săptămâni, în cel mai mare camping din lume. Iată cum trăiesc aceștia:

  • Jurnalista Jessica Bruder a observat la Quartzsite că până și rulota poate fi un lux. Unii dintre cei campați aici nu aveau nici măcar case în rulote sau mașini. A observat persoane pe motociclete care aveau doar corturi și chiar căruțe cu coviltir tractate de camionete. Într-o astfel de casă locuia un fost constructor de nave în vârstă de 65 de ani din Oregon, care supraviețuise unui cancer renal și trăia cu 471 de dolari pe lună.
  • Quartzsite, „cel mai ciudat oraș american”, după cum îl denumea o publicație britanică este locul unde „vagabonzii motorizați” vând fiecare ceea ce știe să facă: o frizeriță oferă tunsori în aer liber, tâmplarii fac cadre de paturi potrivite pentru rulote, mecanicii predau noțiuni de bază pentru repararea mașinilor, o femeie surdă predă limbajul semnelor, cei care au panouri solare oferă curent pentru încărcarea mobilelor.
  • Pentru un fost director artistic în industria de publicitate, o specialistă în tehnologia construcțiilor sau un fost inginer de software traiul nomad trebuie învățat. Rulotiștii cu ani de experiență pe drum, țin seminarii an de an la Quartzsite, iar cei mai puțin experimentați iau notițe. Arta parcării clandestine adresată rulotiștilor urbani sau abilitatea camuflării includ informații foarte practice. Spre exemplu, cei care merg să se spele în toalete publice e bine să fie îmbrăcați cu veste de vânătoare, cu multe buzunare, ca să-ți poată depozita periuța, săpunul etc. Mersul la dentist poate fi o provocare pentru o persoană care trăiește cu câțiva dolari pe zi. Însă, persoanele houseless – fără case, nu fără cămin – au descoperit că acest serviciu este mai ieftin în Mexic decât în SUA și fac turism medical în acest scop.
  • „După standardele societății sunt sărac, dar după standardele rulotiștilor trăiesc destul de bine“, spune Bob Wells, organizatorul „Reuniunii vagabonzilor motorizați” și autorul unei cărți foarte populare despre cum să trăiești în rulotă, publicată în Statele Unite în 2014. Unul dintre seminarele cele mai apreciate ale acestuia are ca temă gestionarea bugetului, iar mesajul principal este în favoarea stilului minimalist și anticonsumerist. „Câți dintre voi trăiți cu 500 de dolari pe lună sau mai puțin? a întrebat el. S‑au ridicat câteva mâini. Câți ați scăpat de datorii? Pâlcul de mâini a devenit o pădure, provocând râsete și ovații. Un tip s‑a ridicat și a făcut o poză. Nu veți vedea așa ceva altundeva în America!, s‑a minunat el”. Acesta este principalul motiv al apariției vagabonzilor motorizați în Statele Unite.
  • Pentru cei care nu știu încă dacă traiul în rulotă li se potrivește, Bob Wells recomandă un experiment: „Primul pas este să te muți în dormitor și să nu te mai folosești de restul casei. Următorul pas, continua el, era să stabilești măsurătorile potrivite pentru viitoarea ta casă‑rulotă. Dacă anticipezi că vei avea, să spunem, cam 5,5 metri pătrați, poți construi un model de lucru bazat pe această suprafață. Ia‑ți niște cutii mari de carton și folosește‑le ca să creezi un spațiu de 1,8 pe 3 metri într‑un colț al dormitorului, explică Bob în cartea sa. Acum mută‑te în «duba» ta de carton. În loc să trăiești în dormitor, vei trăi în micuța ta dubă din cartoane“.

Jessica Bruder descrie în Ţinutul nomazilor: cum să supravieţuieşti în America secolului 21 o realitate dură a societății americane de azi. Noii nomazi nu pot fi asemănați nici măcar cu „okies”, descriși de Steinbeck în „Fructele mâniei”, pentru că dorința lor, a unor persoane ajunse în ultima etapă a vieții a fost doar să rupă lanțul datoriilor, al lipsei de speranță și să pirateze un sistem căruia nu consideră că-i mai datorează ceva.