Am deschis cele două uşi simple, din lemn de cireş. Un miros de balsam de rufe mi‑a invadat nările. Hainele Alinei erau împachetate şi rostuite unele peste altele, în teancuri perfecte.

Nu mi‑a fost deloc uşor să umblu fără să las urme. Pe un raft din partea de jos a dulapului, între nişte pulovere, am găsit o agendă cu coperte albastre, un jurnal. M‑am aşezat pe pat şi‑am început să citesc. Eram furios, dar mai ales curios.

Nu mai aveam însă timp pentru lectură. Alina trebuia să sosească. Rândurile scrise mărunt, cu cerneală albastră, se înfăşurau ca nişte şerpişori pe globii mei oculari, orbindu‑mă. Mi‑am muşcat buza de jos până la sânge.

Am decis să păstrez agenda.

Portbagaj(…)

A doua zi am luat agenda la editură. În momentele libere citeam din ea cu o pasiune ciudată, de parcă aş fi avut în faţă cel mai interesant manuscris pe care îl primisem vreodată. Mi se părea fascinant că o asemenea poveste avea legătură cu mine.

Fragment din:

Totul căpăta în mintea mea mari virtuţi psihologice, iar acceptarea secretelor intime mi se părea o dovadă de superioritate. Surprinzătoare asociaţii ale subconştientului răbufneau în prim‑planul conştiinţei şi‑mi dădeam seama că, înainte de a se întâmpla, multe lucruri par imposibile. Faptul că puteam ridica la nivel intelectual încurcata existenţă a triunghiului format din Alina, Ramona şi mine îmi oferea satisfacţia de a fi depăşit felul rudimentar în care mă raportasem până atunci la sexualitate. Devenisem un depravat sofisticat, iar asta‑mi plăcea.

Fragmente tot mai dure mă izbeau de pe fiecare pagină nouă. Undeva, Alina spunea:

„În seara asta m‑am culcat din nou cu Paul. Mi‑e atât de greu să suport şi să mă prefac. Uneori abia îmi reprim furia. De vreo două ori mi‑am înfipt unghiile în spatele lui. Mai mult ca sigur a înţeles greşit gestul meu“.

Avea dreptate. Crezusem că îşi pierduse minţile de plăcere. Îmi amintesc ce mândru am fost privind‑o cum tremură şi simţindu‑i ghearele înfipte în spatele meu. Să o văd umanizându‑se, să o văd învinsă, asta mi s‑a părut foarte excitant. Cât de rău înţelesesem totul!… Reuşisem să o fac pe Alina să‑şi piardă minţile, dar în cu totul alt sens. Şi în privinţa legăturii pe care soţia mea o avea cu Ramona, prietena ei ţigancă, lucrurile stăteau, era limpede, altfel decât îmi imaginasem mereu:

„Ramona a cedat din nou. Mă iubeşte ca nimeni altcineva. I‑am tras o palmă şi mi‑a părut tare rău!… Am îmbrăţişat‑o şi am sărutat‑o uşor pe buze, aşa cum am convenit că putem face. Ea şi‑a lipit capul de pieptul meu şi o vreme am stat astfel, apoi mi‑a spus: Iartă‑mă! Nu mai pot!…. Avea un ton sfâşietor“.