„Dacă cineva este capabil să iubească în mod productiv, atunci persoana respectivă se iubeşte şi pe sine, pe când, dacă îi iubeşte doar pe ceilalţi, el nu poate iubi deloc.“ — Erich Fromm, Arta de a iubi”
Oamenii continuă să se întrebe ce este iubirea. O căutăm şi o preţuim cu toţii, fiecare dintre noi având propria versiune referitoare la modul în care ne simţim când ne îndrăgostim. Este ceva obişnuit pentru fiicele mamelor narcisice să încerce să umple senzaţia de vid interior şi de pustiire cu relaţii sentimentale nepotrivite. Din nefericire, ele caută adesea în locurile greşite partenerul potrivit, care să le valideze. În calitate de fiice ale unor mame narcisice, multe dintre noi învăţăm că dragostea înseamnă ceea ce poate cineva să facă pentru tine, sau ceea ce poţi tu să faci pentru altcineva. Multe femei îşi aleg în mod inconştient partenerii pe baza acestei semnificaţii distorsionate, ceea ce le programează pentru relaţii dependente sau codependente. Dependentului îi pasă de ceea ce poţi tu să faci pentru el, în timp ce codependentul se axează pe ceea ce poate el să facă pentru tine. A nu te implica în nicio relaţie reprezintă un soi de renunţare, sau eventual alegerea de a nu intra deloc în acest dans.
• Alexis, 25 de ani, nu este sigură că ştie ce anume să urmărească, atunci când se confruntă cu provocarea căutării unui partener sentimental. Îmi povesteşte: „Mama nici măcar nu foloseşte cuvântul «iubire», decât poate atunci când se referă la o pereche de pantofi! O, da, şi bănuiesc că spune că îşi iubeşte pisica! De unde se presupune că ar trebui să ştiu ce înseamnă cu adevărat iubirea?“
Relaţiile dependente şi codependente nu reprezintă legături benefice sau satisfăcătoare şi sfârşesc adesea în postura de complicaţii sentimentale eşuate sau jalnice. În cazul în care relaţia se termină, fiica este în pericolul de a repeta acelaşi tipar, dacă nu urmează un program de recuperare şi nu învaţă să înţeleagă faptul că „selectorul ei de relaţii“ este stricat. Fiica repune adesea în scenă, iar şi iar, relaţia ei cu mama, în ceea ce este cunoscut în cercurile de psihoterapie drept „compulsie la repetiţie“ — un ciclu de relaţii care se soldează, din nou şi din nou, cu dezamăgire. Cu aşteptările şi speranţele năruite, multe femei aleg izolarea sau neimplicarea în vreo relaţie.
Fragment din Voi fi vreodată suficient de bună – Karyl McBride
Leave a Reply