Autorul monumentalei lucrări Istoria filosofiei, A.C. Grayling, revine la Editura Trei cu un nou volum impresionant —Frontierele cunoașterii. Ce știm despre știință, istorie și creierul uman. O lucrare magistrală, un fascinat tur de forță, scris cu vervă, claritate și vastă erudiție.

A.C. Grayling este unul dintre cei mai străluciți gânditori ai vremurilor noastre.“ – The Times

În vremuri foarte recente, omenirea a învățat enorm despre univers, despre trecut și despre ea însăși. Dar succesele noastre remarcabile privind cunoașterea ne-au arătat totodată și cât de puține știm: de pildă, avem acces la doar cca 5% din realitatea fizică; preistoria încă nu este complet dezvăluită, mii de situri așteptând să fie explorate. Iar noile descoperiri din neuroștiință sunt încă la început. Așadar, ce știm, mai exact? Și ce știm azi că nu știm? Ce am învățat despre obstacolele aflate în calea cunoașterii? Trăim vremuri în care disputele legate de ce anume înseamnă cunoașterea și adevărul se adâncesc, iar aceste întrebări sunt mai importante acum decât oricând. Faimosul filosof A.C. Grayling încearcă să răspundă la ele abordând trei domenii esențiale aflate la frontierele cunoașterii: știința, istoria și psihologia.

„Încă o dată, A.C. Grayling face lumină acolo unde mulți dintre noi ne poticnim. Pentru a înțelege lumea, trebuie să apreciem atât ceea ce cunoaștem, cât și ceea ce urmează să fie cunoscut, și nimeni nu poate demonstra mai convingător acest lucru decât Grayling.“ – Steven Pinker, cercetător și profesor de psihologie, de două ori finalist al Premiului Pulitzer

Scriind despre progresul ideilor și istoria filosofiei, autorul a fost contrariat de întrebări privind eforturile omenirii depuse la frontierele cunoașterii și despre natura, metodele și problemele cercetării. Fiindcă se află în centrul efortului uman propriu-zis, aceste întrebări constituie nucleul filosofiei — înțeleasă în sensul său cel mai larg, ca reflecție asupra lucrurilor pe care le cunoaștem, a modului în care am ajuns să le cunoaștem și a importanței acestui proces. A.C. Grayling și-a propus să ilustreze și să analizeze, în paginile acestui volum, cele trei frontiere esențiale ale acestui demers, să descrie unde se află și cum au fost aduse până în punctul unde se află acum.

„Impresionant… O viziune lucidă, temeinic argumentată și de o uluitoare precizie.“ – Daily Telegraph

Anthony Clifford (A.C.) Grayling este un faimos filosof britanic. Până în iunie 2011, a fost profesor de filosofie la Birkbeck, University of London, unde a predat din 1991. În 2011 a fondat New College of the Humanities, o instituție independentă de studii aprofundate postuniversitare din Londra. Este director la Prospect Magazine, precum și vicepreședinte al British Humanist Association. Principalele sale interese academice se axează pe epistemologie, metafizică și logica filosofică. Se descrie drept „un om de stânga” și este asociat cu noua mișcare a ateismului în Marea Britanie. E o prezență constantă în presa britanică, dezbătând în diverse articole probleme filosofice.

La Editura Trei, de același autor a apărut Istoria filosofiei, prima istorie a filosofiei într-un singur volum care acoperă atât tradițiile occidentale, cât și cele orientale.