Tranșam azi morcovii pentru salată. Cum să fie bucățile? Mai groase, mai subțiri? De fapt, le pot mărunți chiar cu robotul de bucătărie… Totul, pentru ce? Pentru a îngurgita mai repede și pentru a mesteca mai puțin. Dincolo de contraindicațiile medical-dietetice ale stilului ”fast-food” ghicești mult mai multe: stilul de hrănire dă pe față stilul nostru de a relaționa cu tot ce e în jur. O spune Pearls, într-o minunată carte scrisă în 1942, pe când fugise din Germania în Africa de Sud.

Plecând de la relaţia organism–mediu, Perls pune în joc “pulsiunea de foame“, relevantă pentru felul în care ingerăm şi asimilăm informaţiile, alimentele, emoţiile celorlalţi, evenimentele. Între a “înghiţi” orice, a accepta totul fără discernământ, şi a refuza tot ce vine din afară, Perls recomandă calea de mijloc. Este vorba despre gestionarea agresivităţii și nerăbdării “muşcând” şi “mestecând” cu răbdare ceea ce oferă mediul.

Învaţă să blochezi fluxul alimentar. Nu mai lua nimic în gură timp de câteva secunde între două înghiţituri: vei învăţa să pui la punct fiecare detaliu al propriei vieţi, stomacul tău mintal — creierul tău — va fi mult mai ordonat, recomandă fondatorul gestalt-terapiei.

Un sfat surprinzător, care anticipează cu jumătate de veac moda “slow food” (modă care e pierdut totuși ce era mai important: dimensiunea mentală a ingerării).

Prima carte a lui Perls, Eul, foamea şi agresivitatea, este redactată în 1942 în Africa de Sud, locul în care medicul berlinez se refugiase din calea nazismului înainte de a ajunge să cucerească America şi să devină chiar un guru al hipioţilor din California anilor ’60.

Nu înghiți nimic pănâ nu ai mestecat suficient! Traducerea psihologică: nu lua de bun tot ce ți se spune la televizor, nu colporta zvonuri, nu te lăsa păcălit de modele fancy trendy. Învață să muști și să mesteci și combate obișnuința de a ronțăi și de a rupe cu dinții. A folosi incisivii înseamnă a filtra ce ți se dă, a analiza critic informațiile servite și a investi sănătos agresivitatea biologică:

Încearcă să faci acest exercițiu: imaginează-ți că muști din corpul cuiva. Vezi cum dinții tăi apucă o bucată din el sau doar își lasă amprenta pe el, ca și cum ar fi mușcat dintr-o gumă? În primul caz ”simți” gustul cărnii printre dinți? Poate că acest exercițiu ți se va părea un lucru pervers și o cruzime… Cu cât ne dăm voie mai mult să exprimăm cruizmea și plăcerea de a distruge într-un loc biologic corect – dinții -, cu atât agresiunea riscă mai puțin să devină o trăsătură de caracter” (Eul, foamea şi agresivitatea).