Pe la opt seara terminăm cina şi ar trebui să ne ducem la culcare. S‑a lăsat de mult întunericul. Dincolo de lumina lămpilor cu gaz domneşte bezna deplină. Fiindcă nu suntem obişnuiţi să ne culcăm atât de devreme, ne luăm lanternele şi plecăm să ne plimbăm prin livadă.

Cocoţaţi pe un trunchi doborât de copac, disertăm, îndelung şi în contradictoriu, despre bărbaţii indieni.

Mă angajez într‑o lungă discuţie cu Nathalie, Annie şi Bob, intervenind numai din când în când, de partea uneia sau a alteia. Eu susţin că sunt imaturi emoţional şi că nu te poţi baza pe ei într‑o relaţie. în plus, îi suspectez de naivitate şi de lipsă totală de experienţă în ale amorului, deşi nu pot aduce argumentele unei „experienţe personale“ în materie. Nathalie mă contrazice, ei i se par fermecători şi de încredere. Nu contest că mulţi dintre ei sunt foarte atrăgători, de o frumuseţe care te lasă adesea fără cuvinte.

Fragment din:

Asta însă nu‑i împiedică să rămână „mama’s boy“ şi după însurătoare, cum citeam în nişte studii ale unor sociologi şi sexologi: ascultă orbeşte de părerea acesteia, şi‑şi percep soţia drept o mamă la mâna a doua. În plus, contactul cu fetele, rar sau inexistent, în perioada adolescenţei, face ca tânărul aspirant la o soţie să nu aibă nici cel mai mic habar despre psihologia feminină şi nevoile femeii. Imaturitatea emoţională joacă şi ea un rol indiscutabil. Părinţii şi şcoala fac prea puţin în acest sens sau chiar deloc. Până de curând, societatea indiană a fost teribil de restrictivă cu privire la apropierea dintre băieţi şi fete, la şcoală sau în afara ei. Mentalitatea aceasta puritană este o moştenire a scrobitei rigurozităţi britanice de secol XVIII. Englezii s‑au debarasat în timp de ea, însă indienii, cunoscuţi prin conservatorismul lor, au păstrat‑o.25

Rezultatul? La 25–26 de ani, cu mici excepţii, bărbaţii indieni se comportă ca adolescenţii de 15–16 ani. Hormonii daţi în clocot de prea multă vreme îşi spun cuvântul. Femeia devine un obiect dezirabil, dar de neatins, cel puţin în afara căsătoriei. Cel mai mic semn de apropiere din partea unei femei este adesea rău interpretat, drept o disponibilitate imediată pentru o relaţie fizică. Pielea albă a posesoarei de fustă complică de multe ori şi mai tare lucrurile. Felul direct de a fi în relaţiile cu sexul opus îi contrariază foarte tare pe bărbaţii indieni, care confundă lucrul acesta cu un interes al interlocutoarei pentru propria persoană şi trec imediat la atac.

În plus, faima femeilor albe, de „uşor de dus în pat“, îşi are şi ea rolul ei.

Toate acestea, cumulate, fac ca, în cel mai scurt timp de la demararea unei conversaţii, să te poţi trezi cu declaraţii fierbinţi sau cu invitaţii fără perdea. La început, te enervezi. Apoi, începi să‑ţi controlezi mai tare gesturile şi discursul, pentru a evita ca ele să fie percepute drept invitaţii indirecte. Dar şi efortul acesta este adesea sortit eşecului.

Lipsiţi de prea multe fineţuri în ceea ce priveşte femeile, crescuţi în exclusivitate în apropierea mamelor, mătuşilor sau surorilor, dar lipsiţi de interacţiunea cu celelalte reprezentante ale sexului frumos şi de orice discuţie pe această temă, bărbaţii indieni cad adesea pradă propriilor fantasme sau scenariilor bollywoodiene.

Doar căsătoria, frecventarea bordelurilor şi, dacă au ceva noroc, a femeilor albe le poate aduce partidele de sex la care visează din adolescenţă. Mulţi dintre ei nu reuşesc niciodată să‑şi satisfacă partenerele, preocupaţi prea tare de propria plăcere. La care ajung prea repede şi fără niciun fel de artificiu, pierzând însăşi esenţa actului amoros, unitatea. Pudibonderia familiei şi a profesorilor, lipsa de educaţie sexuală, societatea extrem de închistată în reguli patriarhale rigide, acestea sunt doar câteva dintre motivele care fac ca, în acest moment, în patria Kama Sutrei să existe mai multe femei nesatisfăcute decât oriunde în lume, dupa cum releva studiul amintit.