Editura Trei, Editura Corint și Librăriile Humanitas vă invită la o discuție incitantă cu autorul francez JEAN DES CARS, joi, 24 noiembrie 2016, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Alături de Livia Szasz, coordonatorul colecției Istorie a Editurii Trei, Ana Antonescu, director editorial al Editurii Corint, și Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei Historia, JEAN DES CARS va vorbi despre ultimele două volume ale sale apărute în limba română: Sceptrul și sângele (Editura Trei, 2016) și Povestea Vienei (Editura Corint, 2016).
Sceptrul și sângele
Într-o incursiune istorică fascinantă, punctată de portrete, anecdote, momente-cheie, întâlniri decisive, jocuri de alianțe, JEAN DES CARS ne introduce în culisele curților europene prinse în vârtejul celor două conflagrații care au zguduit secolul al XX-lea.
Habsburgi, Windsori, Romanovi, Hohenzollerni, familii regale ale Belgiei, Olandei, Italiei, Iugoslaviei, Bulgariei, României sau Greciei – monarhiile europene s-au aflat în inima celor două Războaie Mondiale.
În vara lui 1914, Europa este majoritar monarhică: din douăzeci și două de state, nouăsprezece sunt regate, imperii, principate sau mari ducate. Astăzi, nu au mai rămas decât zece. Primul Război Mondial provoacă prăbușirea a patru imperii (Germania, Rusia, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman), iar al Doilea spulberă patru regate (Italia, Iugoslavia, România, Bulgaria). Cine erau acești suverani? Dar femeile care le împărtășeau destinul?
„Una dintre cele mai bune cărți ale autorului și un succes de librărie: urmărim pe parcursul acestor conflicte comportamentele monarhilor, majoritatea înrudiți între ei. Un secol de istorie a marilor familii, a destinelor europene, iar pentru Europa de Est, o memorie regăsită.” – Valeurs Actuelles
Povestea Vienei
Viena! Inima Europei. Aici, tradiția și modernitatea se împletesc de secole, clasicul și avangarda coexistă întru inteligență și armonie. Viena tradițională și imperială, Viena burgheză și populară, Viena triumfătoare și Viena umilită, Viena republicană și socialistă, anexată, răzbunată, bombardată și în sfârșit liberă din 1955, acestea sunt marile momente ale unei metropole în care s-a născut arta de a trăi. Minunatele cafenele, unde putem petrece o zi întreagă citind sau scriind fără a fi deranjați; cea mai mare sală de bal din Europa și școlile în care se învață și astăzi valsul în costum și rochie lungă; Art Nouveau care se rupe de tradiție înainte de 1900 pentru că inspirația lui Gustav Klimt, Otto Wagner și Joseph Hoffmann să poată înflori; bisericile baroce, ale căror vitralii au vibrat la geniul celor mai mari muzicieni, de la Haydn la Mahler: orașul acesta este un vârtej de artă și istorie.
„Nu-i poți rezista lui JEAN DES CARS în timp ce se aventurează în epoci și locuri care îi sunt dragi. Viena și Imperiul Habsburgic sunt subiecte care îi convin. Și le cercetează cu plăcere.” – Vincent Meylan, Point de vue
Născut la Paris în 1943, JEAN DES CARS (pe numele întreg, Jean Marie de Pérusse des Cars) este un scriitor și jurnalist francez, colaborator la Paris Match, Figaro Magazine și Jours de France. Istoric reputat și autor prolific, el și-a creat un nume ca pasionat cronicar al marilor case dinastice europene și al destinelor celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Printre lucrările sale cele mai cunoscute, multe dintre ele traduse în numeroase limbi, se numără Saga dinastiei de Habsburg, Saga dinastiei de Windsor, Saga dinastiei Romanov, Saga reginelor, Saga favoritelor, dar și biografiile dedicate unor personalități istorice celebre, precum Ludovic al II-lea al Bavariei, împărăteasa Elisabeta a Austriei, prințul moștenitor Rudolf al Austriei, împărăteasa Eugenia a Franței și multe altele.
Leave a Reply