Bună, Lily King! Bine ai venit!

Bună!

Ce faci? Cum ești?

Sunt bine! Tu cum ești?

Ei…se poate și mai bine! Dar vorbim despre cărți care ne plac deci suntem în regulă.
Așadar, mulțumesc pentru că ești aici, pentru cititorii români. Am aici romanul tău, cu o copertă frumoasă, mi se pare foarte chic. Vorbim despre cartea ta, ”Scriitori și îndrăgostiți”, o carte de ficțiune foarte bună. Este o carte de ficțiune despre literatură, despre visul de a scrie o carte, visul unei tinere de a-i fi publicată cartea. Dar este și despre iubire, despre moartea unei mame. Dar de fapt este despre pasiunea unui scriitor de a scrie. Este ceea ce am simțit eu, cititorul. Și te-aș ruga să ne spui ce te-a determinat să scrii o carte despre scrierea unei cărți?

E ciudat! Pentru că nu asta am intenționat. Inițial, scriam despre altceva, mă și documentasem foarte mult. Iar apoi, mama mea a murit, brusc, și nu am putut să continui cartea pe care o scriam. Am abandonat tot și, pentru o lungă perioadă de timp, nu am mai scris nimic. Când m-am apucat din nou de scris, am avut în minte personajul meu, Casey, imaginea ei pe alee, somnoroasă, plimbând câinele proprietarului. Știam că era falită, că mama ei tocmai murise, pentru că simțeam nevoia să scriu despre această experiență. Și știam că personajul încearcă să termine de scris o carte. A fost o surpriză și pentru mine, pentru că nu credeam că voiam să scriu despre ce înseamnă să fii scriitor. Pentru că…bine, nu e chiar un subiect foarte interesant, știi? Un pictor sau un sculptor sunt mult mai vizuali, un scriitor, însă,…e mai complicat. De aceea ezitam să nu cumva să scriu prea mult despre actul scrierii în sine. Dar știam că personajul Casey avea această pasiune de a scrie, că are în jur de 30 de ani, și că are acest vis pe care îl urmează. Oamenii din jurul ei au renunțat la scris, dar ea nu renunță.

Deci cartea nu este chiar 100% ficțiune, este ficțiune pe jumătate, pentru că este într-un fel inspirată din viața ta. Și aș vrea să menționez încă de la început că personajul principal este Casey, o tânără de 31 de ani, care își dorește să publice un roman, la care scrie de 6 ani. Dar îndrăznesc să spun că și mama lui Casey este tot personaj principal. Pentru că, deși nu este prezentă fizic în carte, este ca o umbră permanentă de-a lungul romanului. Este oarecum un fel de alter ego al personajului Casey. Mama lui Casey seamănă cu mama ta?

Nu prea…mama mea nu a trăit în Cuba, nu a trăit toate acele experiențe. Dar cu siguranță durerea lui Casey, felul în care acesteia îi lipsește mama ei, felul în care se simte, toate seamănă foarte mult cu felul în care eu însămi m-am simțit.

Așadar, cum spuneam, Casey are 31 de ani, se mută în Massachusetts, în vara anului 1997, are o mulțime de probleme financiare, și tot ce primește pe mail sunt invitații la nunți și înștiințări de plată. Și se străduiește să scrie un roman de 6 ani deja și încearcă să găsească dragostea. Te rog să ne povestești mai multe despre personajul tău Casey și despre cum ai perceput-o, împărțită între pasiunea pentru scris și dragoste. Pare că cele două se dizolvă una în cealaltă cumva…

Da…Casey se îndrăgostește, în fine, se tot întâlnește cu doi bărbați și ambii sunt scriitori. Dar sunt în etape diferite ale carierei de scriitor. Unul este abia la început, nu a publicat încă nimic. Iar celălalt este cu 15 sau 16 ani mai mare și a publicat deja 3 romane și are succes pe plan local. Își dorește să aibă și mai mult succes, dar lui Casey i se pare un scriitor cu un succes uriaș.
Casey chiar trece printr-o perioadă foarte grea în viața ei, în care nimic nu merge bine. Are datorii de 70.000 de dolari, o sumă destul de mare. Datorii acumulate pentru educația ei, iar acum o copleșesc cu totul. De aceea lucrează într-un restaurant, un job destul de solicitant, cu un șef care este destul de misogin și care își abuzează verbal angajatele…

Nu le abuzează doar verbal…

Da.. are și momente când amenințările sunt fizice. Iar Casey suferă pentru moartea mamei, suferă și de anxietate, apărută din senin. Și toate astea o fac pe Casey să se teamă de viitor. Și mi-am imaginat-o stând pe marginea unui abis, iar viața ei toată este pe celălalt mal. Iar Casey încearcă să traverseze acel abis, doar că nu știe cum s-o facă. Așa mi-am imaginat-o eu pe Casey la vârsta ei și am inserat și câteva dintre experiențele mele de viață. Inclusiv în felul în care Casey caută dragostea, deși oarecum eșuează de fiecare dată, în sensul că relațiile ei nu prea funcționează. Și brusc are doi bărbați care țin cu adevărat la ea. Doar că nici ea nu știe exact ce vrea și trăiește sentimente amestecate.

Spuneai despre bărbații din viața lui Casey…bun, să le spunem pe nume: Silas și Oscar! Ambii sunt scriitori, bine, unul mai mult decât celălalt. Și mi-a plăcut mult umorul tău atunci când Casey spune: Nu pot ieși cu un tip care a scris doar 11 pagini și jumătate timp de 3 ani. Chestia asta e contagioasă! Practic, indiferent dacă vorbim despre iubire sau despre scris, Casey trăiește mereu cu un sentiment de teamă. Este condusă de sentimentul fricii. Și m-am gândit că, până la urmă, este teama oricărui scriitor. Teama de eșec literar. Tu ai această frică?

Da! Tot timpul! Tot timpul mi se pare că este un eșec ce am scris. Asta până citește și altcineva și îmi dă un feedback pozitiv. Tocmai am avut de scris un eseu la care m-am chinuit foarte mult, a trebuit să-l predau ieri și mi s-a părut că e un dezastru. Apoi am primit reacții pozitive și m-am liniștit. Dar în timp ce am scris eseul, mi s-a părut un eșec total. Știu că nu e chiar în regulă să gândesc așa, dar într-un fel este un sentiment cu care am învățat să trăiesc. Și să accept faptul că OK, acum mi se pare un text prost, dar, peste câteva zile, nu o să mi se mai pară așa. În felul ăsta, reușesc să trăiesc cu sentimentul de frică, de îndoială, cu criticul meu interior.

În cartea ta, personajele masculine sunt foarte importante. Fie că vorbim despre absența tatălui din viața lui Casey, iar absența lui este importantă pentru că influențează foarte mult comportamentul lui Casey. De aceea Casey se simte mereu singură, mereu neajutorată. Nu o să vorbim despre tipul de care Casey se desparte la începutul cărții, mai bine vorbim despre Silas și Oscar. Mie Oscar mi se pare un bărbat tare de treabă. Are doi copii, dar chiar e un tip în regulă. Bine, romanul tău ia o întorsătură ciudată. Sigur că nu vorbim despre final ca să nu facem spoiler. Tu cum ți-ai imaginat acești doi bărbați diferiți, dar și asemănători cumva? Alegerea lui Casey este oricum surprinzătoare, cred…

Interesant! E greu să vorbim despre ei fără să facem spoiler…

Încercăm!

Casey îi întâlnește, își face păreri despre fiecare dintre ei. Dar, pe măsură ce îi cunoaște mai bine, părerile se schimbă, pentru că ei își arată adevărata față din ce în ce mai mult. Și am vrut prin asta să îi arăt cititorului că prima impresie nu este întotdeauna cea adevărată. Crezi cu tărie că ai ajuns să cunoști foarte bine un om, dar, de fapt, nu îl cunoști deloc, până nu trăiești anumite experiențe cu el. Iar Oscar, cred, are foarte multă charismă și mult șarm. Și îi intră pe sub piele lui Casey. Oscar chiar își pune sufletul pe tavă. Iar asta o convinge pe Casey, pentru că ea se simte foarte singură. În schimb, Silas este foarte reținut, se protejează pe sine. Dar Casey se întreabă până la urmă cine este cel mai capabil de a oferi dragoste. Și chiar i-a luat mult până a reușit să-și dea seama.

Ești prea generoasă cu Silas. Pentru că el tot apare și dispare, iar apare și iar dispare…

E adevărat!

Ți-am spus deja că ai un umor fantastic. Sunt în carte tot felul de fraze subtile care sunt teribil de haioase. Dar ce am mai remarcat este faptul că în carte sunt foarte multe referințe literare, poeți, scriitori. Vorbești la un moment dat despre scriitorii care au fost influențați de mama lor. Și mi-am dat seama că te-au marcat scriitorii clasici, George Eliot, D.H.Lawrence, Marcel Proust, Virginia Woolf. Cine sunt de fapt autorii care te-au influențat, nu doar în cazul acestui roman, ci în general?

În acel capitol, unde am inclus scriitorii de care spuneai, Casey merge la bibliotecă pentru a citi niște biografii. Și cum autorii contemporani nu prea au biografii scrise, Casey s-a axat pe autorii din trecut. Dar este adevărat ce spui, sunt toți autori clasici, în accepția tradiției anglo-europene. Dar în primul rând vreau să spun că sunt atât de fericită că ai sesizat umorul! Da…nu știi niciodată dacă o traducere îl redă cum trebuie…

Ba da! Este sesizabil mult, mult, mult!

Mă bucur! Pentru că uneori umorul se poate pierde prin traducere. Deci sunt fericită că nu s-a pierdut!
Cred că una dintre influențele mele puternice este Virginia Woolf. M-a influențat enorm chiar dacă nu se simte asta în felul meu de a scrie. Dar se simte probabil în motivul pentru care scriu, în motivul pentru care iubesc să scriu, în motivul pentru care sunt atât de extaziată atunci când scriu. Apropo, vorbeam mai devreme despre eseul pe care l-am scris. Iar motivul pentru care m-am chinuit atât de tare să-l scriu este că iubesc enorm această carte, Shirley Hazzard – ”The evening of the holiday”. Este o autoare care s-a născut prin anii 30, în Australia, apoi s-a mutat în Marea Britanie și s-a măritat cu un american și a venit în State. Și îi ador enorm scrierile. Într-o vreme, lucram într-o librărie și așa am descoperit-o. Nimeni nu-mi vorbise vreodată de ea. Răsfoiam cărțile de pe rafturi și am dat peste această carte. Eram în California, prin anii 90. Și am împrumutat-o, pentru că angajații aveau voie să împrumute cărți. Am citit-o și a fost dragoste nebună la prima citire. Apoi, dintre autorii contemporani, îmi plac mult Elizabeth Strout, Tessa Hadley, Colm Tóibín, Marilynne Robinson, Toni Morrison, Faulkner, care m-a influențat enorm, J.D. Salinger, Alice Munro. De fapt, toți autorii care apar prin romanul meu sunt autori care îmi plac enorm, Thomas Bernhard, cel care este adus în discuție când Casey merge la un interviu de angajare și se gândește la acest autor. O altă carte care-mi place este ”Independent people” a lui Halldór Laxness, o carte foarte importantă pentru mine. Deci…aceștia sunt o parte dintre preferații mei.

Nu e un secret ce spunem, dar scriitorii chiar trebuie și ei să mănânce. Și ei trebuie să trăiască din ceva. Nu pot doar spera că viitoarea carte are să se vândă bine în toată lumea. Asta nu-i viață. Și este un personaj în cartea ta care îi spune lui Casey, cea care vrea să devină scriitoare și să mai și câștige bani din ast ”Sunteți o jucătoare. Ați jucat. Ați avut o miză mare. Succesul ori eșecul dumneavoastră nu depinde de ceea ce se va întâmpla cu teancul acela de hârtii.” Casey trimisese un teanc de hârtii (manuscris – n.red.) în câteva locuri. Iar asta este o întrebare care se ridică de-a lungul romanului tău: Ce înseamnă succesul literar? Cum supraviețuiești doar având încredere că, într-o zi, scrisul tău chiar va fi de succes? Nu e chiar așa ușor precum pare.

Nu, nu este! Lucrul înșelător la scris este că traiul tău material depinde de părerile celorlalți despre scrisul tău. De anumite păreri, emise într-o anumită zi, când cineva ți-a citit manuscrisul. Acum chiar urmează să public o nouă carte, am semnat deja un contract, cu un mare cotidian de aici și nu știam în ce stare de spirit vor fi în ziua când îmi vor citi manuscrisul. Știi? Totul depinde de o mână de oameni. Depinde de câțiva oameni care îți citesc cartea și apoi scriu o cronică de bine sau de rău. Tu nu ai niciun control. Da, asta înseamnă succesul. Dar mai este și succesul în sensul de satisfacție personală. Iar acest succes mi se pare de departe mult mai important. Ca să explic, nu cred că fac un spoiler dacă spun că, în final, Casey reușește să termine romanul. Nici nu mai contează ce se întâmplă cu romanul, dar important e că, în final, Casey a reușit să-l termine. Iar satisfacția este uriașă. Este ca atunci când urci un munte sau mergi într-o excursie, de 3 săptămâni, de cățărat pe munți. Orice are legătură cu un țel propus pe care l-ai atins, iar asta îți oferă satisfacție. Ce gândesc ceilalți aproape că este irelevant în comparație cu felul în care te simți tu. Pentru faptul că te-ai apropiat de proiecțiile tale și de ceea ce ți-ai propus să faci. Și da, acesta este succesul tău! Și oricum nu toți putem face bani din scris. Lucrul ăsta chiar nu li se întâmplă tuturor. Dar cred că să încerci, chiar și doar pentru tine, înseamnă enorm.

Cititorul ajunge să se atașeze foarte mult de personajul tău Casey, pentru că ai acel talent literar care îl face pe cititor să afle absolut toate detaliile din viața personajului. Pentru tine, nimic în poveste nu există acolo doar așa. Ajungem să aflăm fiecare detaliu din camera mică în care locuiește Casey, la locul ei de muncă, la restaurantul Iris, cunoaștem absolut totul despre relația lui Casey cu fiecare personaj care lucrează acolo. Totul e ca în scrierile lui Balzac, felul în care abordezi descrierile. Îți plac detaliile și ai mai spus la un moment dat că îți plac și dialogurile. Nu-ți place neapărat să le scrii, dar îți place să le citești. Totuși, din dialogurile din cartea ta, aflăm foarte multe detalii despre personaje…și folosești chiar multe dialoguri.

Da, îmi plac la nebunie dialogurile! Îmi place când deschid o carte și văd că are multe dialoguri. Pentru că eu cred că dialogurile ne ajută să vedem cine sunt cu adevărat oamenii, din vorbele pe care le spun, cum se comportă în timpul unui dialog. Poți spune câteva lucruri despre un personaj într-un paragraf mare, dar o poți face mai rapid și doar în câteva replici dintr-un dialog. Și e interesant ce spui despre detalii pentru că eu, de fapt, nu cred că folosesc tot timpul detalii, în schimb încerc să folosesc acele câteva detalii care să ajute totul să prindă viață. Citești în detaliu despre fotoliile din restaurant, dar și despre toate celelalte detalii din jur. Și cred că totul are de-a face de fapt cu imaginația fiecărui cititor. E vorba despre acea scânteie pe care i-o oferi cititorului ca să-i stârnească imaginația și să-și folosească propria creativitate pentru fiecare scenă din carte. Ca și cum aș lucra împreună cu cititorul. De exemplu, eu, când citesc o carte, nu vreau să mi se dea chiar totul de-a gata. Vreau să mi se ofere ceva, iar restul să mi-l pot imagina eu. Dar ce mi se oferă trebuie să fie lucrul potrivit. Să fie acele detalii care însuflețesc povestea.

Era să uit, dar, apropo de ce spuneam, de faptul că ai un simț al umorului teribil. De exemplu, folosești umorul chiar și atunci când Casey merge la doctor, pentru o ecografie mamară. Iar Casey chiar e simpatică, muncește mult, are probleme în dragoste, se străduiește să scrie cartea, pe care pare că n-o s-o termine niciodată, în fine, viața ei toată e o criză. Dar are grijă de sănătatea ei, chiar dacă biata femeie nici asigurare de sănătate nu are, săraca habar nu are pe ce lume trăiește. Și ești tare haioasă când povestești cum Casey merge la doctor, nu știe dacă are sau nu cancer, dar ea tot zâmbește și este optimistă. Și vreau să citesc aceste rânduri pentru cei care privesc, pentru că este prezentarea perfectă a lui Casey, în momentul când ea li se adresează unor studenți, după ce a devenit profesoară: ”Le spun adevărul. Le spun că am 31 de ani și datorii de 73.000 de dolari. Le spun că de la absolvirea colegiului m-am mutat de unsprezece ori, am avut șaptesprezece joburi și diverse relații care n-au funcționat. M-am înstrăinat de tatăl meu din clasa a douăsprezecea, iar mama a murit anul acesta.”
Casey chiar este un personaj trist, dar cititorii trebuie să știe că finalul este unul fericit. Avem nevoie de finaluri fericite. Tu te-ai gândit de la început la acest final?

De fapt, am visat să ajung acolo unde a ajuns în final Casey. Nu știam sigur, niciodată nu știi dacă scrisul chiar te va duce la acel final. Dar știam unde voiam să ajungă Casey, din punct de vedere emoțional. Și aveam în minte câteva lucruri care știam că vreau să se întâmple. Aveam în minte niște imagini fixe, nicidecum scena din parc de la final, nici scena din parcare, nici scena de la festival, sau concertul David Byrne, nimic din toate astea. Dar, din punct de vedere emoțional, știam ce vreau să simtă Casey la final. Și am sperat să ajung acolo prin scris.

Acum că ai spus de David Byrne, cartea ta este ca un cerc închis la final. Pentru că sunt câteva laitmotive care apar la începutul cărții și reapar la final. De exemplu, trupa Talking Heads. Oricum, muzica e importantă în tot romanul, e un fel de coloană sonoră a cărții. Ești fană Talking Heads?

Da, sunt! Nu chiar super fan, dar sunt! Și mai aveam o obsesie în liceu cu o trupă…îmi scapă numele…

Tears For Fears?

Nu…aveau o piesă în care spuneau ”we were on the road to nowhere”…

Asculți muzică atunci când scrii?

Nu, niciodată. Mi-ar plăcea să fiu pictor. Soțul meu este pictor și, când pictează, ascultă muzică, face tot felul de lucruri. E așa distractiv! Dar eu nu pot să ascult nimic. Uneori chiar trebuie să închid ferestrele ca să nu aud zgomotul de afară.

La final, aș vrea să te rog să le transmiți un mesaj cititorilor români și, îndrăznesc să te rog, inclusiv tinerelor fete care vor să scrie o carte. Uite, și eu visez să scriu o carte. Dar n-o să fiu niciodată în stare.

Ba sigur că poți…

Nu, nu. E prea greu. Nu suntem toate personajul tău Casey, care are talent, mă gândesc.

Sincer! Este vorba despre disciplină. Este vorba despre a te așeza la masă și a scrie. Și de acolo vine și talentul, din a avea răbdare, a te așeza la masă și a începe să scrii. Așteaptă puțin! Vreau să-ți arăt ceva. Uite, pentru cei care vor să se apuce de scris! Eu scriu mereu mai întâi de mână. Pur și simplu te apuci și scrii într-un caiet. Pentru mine e atât de simplu. Când scriu în caiet, îmi dispare acel simț autocritic. Scriu ce-mi vine, iar apoi, când transcriu pe computer, mai modific și îmbunătățesc. Dar cred că e important să ai un loc al tău unde să-ți permiți orice greșeli, unde doar să scrii tot ce gândești. Asta am vrut să îți arăt, am început prin a scrie într-un caiet.

Cum se spune? Singura modalitate prin care poți fi scriitor este să scrii.

Da! E adevărat!

Deci…te rog să transmiți un mesaj pentru cititori, despre cartea ta. Iat-o! Cu coperta ei frumoasă. La ce ar trebui să se aștepte cititorii?

Eu scriu pentru ca oamenii să trăiască o anumită experiență. O experiență care să îi poarte în mintea altcuiva, în conștiința sa. Și astfel, ajungi să privești lumea prin ochii lui Casey, și cunoști experiențe pe care tu poate nu le-ai trăit. Mie de aceea îmi place să citesc, din acest motiv. Să-mi îmbogățesc viziunea despre lume, cunoscând experiențele altora, și, în final, lucru ăsta te poate ajuta să ai mai multă compasiune pentru cei din jur. Și sper ca romanul meu să vă relaxeze, să fie un fel de evadare din realitate. Și să vă facă să vă simțiți bine.

Și eventual să încurajeze cititorii să scrie…

Da, și asta…să îi inspire. Am primit multe scrisori de la oameni care mi-au scris că și-au scos manuscrisele abandonate prin sertare și s-au reapucat de scris. Iubesc acele scrisori!

Îți mulțumesc tare mult, Lily King! Tu și romanul tău sunteți o inspirație pentru cititor. Și ești și foarte amabilă! Chiar sper ca, într-o zi, să ne întâlnim în România. Nu se știe niciodată. Hai să fim optimiste!

Și eu sper asta! Mulțumesc tare mult! A fost foarte plăcut!