Elle: Te-ai muta în America?
J.D.: Hmm… Bună întrebare, nu m-am gândit la asta. Nu, nu cred. Deși cunosc țara destul de bine și mă interesează, nu aparțin ei. Merg cu plăcere acolo, dar nu e locul meu.
Elle: Există o ediție americană a cărții tale?
J.D.: Nu încă.
Elle: Atunci când?
J.D.: Cel mai probabil va apărea primăvara viitoare.
Elle: Ai deja un editor acolo?
J.D.: Nu, dar am un editor englez și sper ca lucrurile să evolueze prin intermediul lui. Este o piață dificilă.
Elle: Da, dar că tu ești deja pe piață, ești o mină de aur, iar ei știu asta. Am citit undeva că romanul tău este comparat cu Lolita. Ce părere ai despre asta?
J.D.: Lolita este o carte extraordinară, iar cartea mea este un tribut la adresa ei. Numele Nola, de exemplu, este un tribut adus Lolitei. Am citit-o când aveam 15 ani. Înainte să apară pe piață cartea, am trimis câteva copii unor jurnaliști, iar Marc Fumaroli, membru al Academiei Franceze, a scris un articol în Le Figaro, comparând romanul meu cu Lolita, într-o manieră foarte interesantă. Asta m-a făcut să o recitesc. A fost o experiență ciudată, pentru că Lolita pe care am citit-o acum, la 27 de ani, e total diferită de cea pe care am citit-o când aveam 15 ani. Ce am înțeles din Lolita când eram mai tânăr este foarte diferit de ceea ce înțeleg acum și bineînțeles dacă ar fi să o recitesc peste zece ani, o s-o înțeleg altfel. Chiar dacă am crezut inițial că am făcut o greșeală recitind-o, mi-am dat seama că nu e deloc așa. Mă bucur că am făcut-o, pentru că astfel mi-am dat seama că o carte evoluează o dată cu tine, nu este un obiect mort. Întrebarea e dacă aș scrie aceeași carte acum, că am recitit Lolita la 27 de ani. Probabil că nu. (Fragment din interviul publicat de revista Elle din septembrie 2013)
Cine este Nola?
Iată un fragment din
Adevărul despre cazul Harry Quebert:
— Daca tot ai gasit fotografiile astea, atunci sa-ti spun si despre ce e vorba… În 1975, sosind la Aurora, m-am îndragostit de fata asta care nu avea decat cincisprezece ani. Se numea Nola si a fost femeia vietii mele.
A urmat un moment de tacere, dupa care am întrebat, tulburat:
— Ce i s-a intamplat?
— O poveste sordida, Marcus. A disparut. Intr-o seara de la sfarsitul lui august 1975, a disparut, dupa ce fusese vazuta plina de sange de o localnica. Daca ai deschis cutia, cu siguranta ca ai vazut articolele. Nu a fost niciodata gasita, nimeni nu stie ce i s-a întamplat.
— Ce teribil, am murmurat.
El a dat din cap ganditor.
— Stii, a zis el, Nola mi-a schimbat viata. Si putin ar fi contat pentru mine sa devin marele Harry Quebert, uriasul scriitor. Putin ar fi contat gloria, banii si maretul meu destin daca as fi putut sa o pastrez pe Nola. Nimic din ce-am putut face de cand ea a disparut nu a dat atata sens vietii mele ca vara pe care am petrecut-o împreuna.
Pentru prima data de cand il cunosteam, îl vedeam pe Harry asa de zguduit. Dupa ce m-a privit o clipa, a adaugat:
— Marcus, nimeni n-a stiut despre povestea asta. Esti acum singurul care o cunoaste. Si trebuie sa pastrezi secretul.
Leave a Reply