Joi, la Săptămâna PSI pentru părinți, aflați ce înseamnă de fapt să fii o ”mamă bună”, de câte tipuri sunt copiii și cum îl ajuți pe adolescent să treacă cu bine de turbulențele vârstei.
Atelierele vor fi găzduite de rețeaua Librăriilor Cărturești și vor începe de la orele 18.00. Accesul este liber, iar cărțile de parentaj și psihologie a copilului de la Editura Trei vor putea fi cumpărate cu o reducere de 25% în toată săptămâna, în toate librăriile Cărturești (inclusiv prin librăria online).
Iată și programul celor trei ateliere de joi:
- București (Verona): Ce înseamnă o mamă bună? – aceasta e întrebarea… de la care pleacă psihanalista de la Fundația ”Generația” Rodica Matei (invitata noastră a semnat și traducerea cazului Micului Hans din volumul 8 al Operelor esențiale freudiene).
- Iași (Palas): Despre Tipuri de părinți & Tipuri de copii va discuta psihoterapeutul Cristian Petrescu, președinte al Asociației de Consiliere și Terapie a Familiei din România.
- Brașov: Profesor la Universitatea ”Transilvania” și specialist (printre altele) în psihologie educațională, Aurel Ion Clinciu îi va ajuta pe părinți să-i înțeleagă mai bine pe cei care nu sunt nici copii, dar (încă) nici adulți. Titlul atelierului: Adolescența: ieșirea din labirint.
Leave a Reply