Un psihoterapeut proaspăt licențiat, dr. Parker, lua parte la o cină oferită de un vechi prieten din facultate.
Gazda l‑a prezentat unei invitate, care i‑a zis:
„Dar eu vă cunosc! Sunteți psihoterapeutul vecinei mele, Renée! Vorbește tot timpul despre dumneavoastră. Sunteți foarte bun! A fost chiar ieri la dumneavoastră, nu‑i așa?“
Dr. Parker ar putea gândi așa: Ce deschidere mi‑a oferit cucoana asta! Pot să mă apuc deja de terapie chiar aici la petrecere. O să încep modest, cu câteva lucruri mai generale despre progresul pe care l‑a făcut Renée până acum, iar apoi, dacă subiectul conversației nu se schimbă, o să arunc câteva idei despre cum folosesc eu ultimele tehnici pe care nimeni nu le‑a mai folosit până acum, despre cât de puține locuri libere am în agendă pentru pacienții noi și despre cum acord uneori prima ședință gratuită.
Dr. Parker se simte excelent gândindu‑se la iminenta creștere a numărului pacienților săi. Dr. Parker acționează amoral alegând drept unic criteriu în alegerea comportamentului său câștigul material propriu. Poate că nu înțelege valorile noii sale profesii. Sau poate că este afectat de unele probleme de caracter sau de vreun stres situațional, care îi compromit capacitatea de a lua decizii bune.
Dr. Parker ar putea gândi și astfel: Iar începem, exact cum discutam în facultate și mai târziu, în timpul formării! Am să o dezamăgesc ușor pe doamna aceasta cu ceva de genul:
„Mi‑ar plăcea să vă pot răspunde la întrebare, dar probabil că știți că responsabilitatea mea etică mă împiedică să divulg identitatea pacienților mei. Ați încercat pateul?“
Dacă insistă, aș putea să discut cu invitata despre ce ar dori ea ca terapeutul ei să le povestească despre ea însăși unor necunoscuți:
„Sunt convins că și dumneavoastră ați dori ca terapeutul dumneavoastră să vă respecte intimitatea în același mod.“
Dr. Parker este fericit că poate stabili limitele, se bucură de beneficiile tuturor jocurilor de rol la care a luat parte în timpul formării sale și este mândru că oamenii îl pot privi într‑o lumină pozitivă, atât ca pe un profesionist serios, cât și ca pe o persoană agreabilă. Este ciudat ca tocmai el să invoce regula confidențialității când toată lumea știe că Renée este pacienta lui, dar aceste ritualuri nu sunt lipsite de semnificație; dimpotrivă, ele suntmenite să întărească limitele și să dovedească respectul atât față de profesie, cât și față de public.
Dr. Parker a găsit un echilibru bun între normele profesiei sale și moralitatea sa personală. Astfel, el poate fi mai autentic în actele sale.
Fragment din Dileme etice în psihoterapie, de Samuel J. Knapp, Michael C. Gottlieb și Mitchell M. Handelsman
Leave a Reply