Lansarea cartii Fascinatia Diferentei. Anii de ucenicie ai unui antropolog, de Vintila Mihailescu, va avea loc vineri, 30 ianuarie, de la ora 18.00, in Clubul Taranului din cadrul Muzeului Taranului Roman.
Alaturi de Vintila Mihailescu, antropolog si profesor la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative, la evenimentul de lansare vor vorbi Alfred Dumitrescu – psihanalist, Lazar Vlasceanu – sef al Catedrei de Sociologie a Universitatii Bucurestii, precum si Vasile Dem. Zamfirescu – psihanalist, profesor la Universitatea “Titu Maiorescu” din Bucuresti si director general al Editurii Trei.
Discutiile vor fi moderate de Victor Popescu, redactor la Editura Trei.
Daca ar fi sa numesc obsesia profunda care pare a fi ordonat hoinareala mea “antropologica”, as spune ca ea poate fi rezumata intr-o dubla perplexitate: De ce dracu’ nu se inteleg oamenii intre ei? si, simultan, Cum Dumnezeu reusesc totusi oamenii sa se inteleaga intre ei?
Pe parcursul a peste zece ani, am petrecut una sau mai multe luni pe an in Novaci (jud. Gorj), mirandu-ma cum este posibil ca “pamantenii” sa fie atat de diferiti de “ungureni”, si unii si altii fiind tarani, romani, ortodocsi, ba chiar traind impreuna de un secol-doua. La fiecare revenire in teren, inventam alte probe si urmaream Diferenta in alte planuri de manifestare. La fiecare intoarcere de pe teren, faceam noi “motorase”, incercand sa dam o alta explicatie acestor diferente.
S-ar putea oare ca mecanismele de diferentiere intrevazute in cazul ungurenilor si pamantenilor sa fie doar o ipostaza a mecanismelor de producere a Diferentei in general? Ar fi posibil atunci ca diferentele din Novaci sa fie un “studiu de caz” al diferentierii umane in general?”– Vintila Mihailescu
Vintila Mihailescu (n.1951) este profesor de antropologie si director al Departamentului de Sociologie din Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. A fondat, in 1990, Societatea de Antropologie Culturala din Romania si a publicat, printre altele, volumeleAntropologie. Cinci introduceri (Polirom, 2007), Scutecele natiunii si hainele imparatului (Polirom, 2013) si Povestea maidanezului Leutu. Despre noua ordine domestica si criza omului (Cartier, 2013).
Leave a Reply