Editura Trei si Asociatia Romana de Psihanaliza a Legaturilor de Familie si Grup ” Enrique Pichon Riviere” va invita sambata, 18 decembrie, ora 17.00, la Carturesti MTR, la evenimentul de lansare a cartii Psihologia Jocurilor Video de Serge Tisseron.
Vor vorbi: Serge Tisseron, Anca Munteanu si Victor Popescu.
Jocurile video sunt prezente peste tot, spatiul pe care-l ofera este din ce in ce mai frumos, istoriile pe care le povestesc sunt din ce in ce mai captivante, iar adeptii lor, singuri sau in retea, traiesc emotii exceptionale.
Numeroase intrebari framanta parintii si profesorii, dar si jucatorii trecuti de adolescenta: Jocurile video pot fi aliati in cresterea copilului, favorizand dezvoltarea diferitelor abilitati sau sunt nocive si creeaza dependenta? Sunt ca niste monstri ascunsi in spatele ecranului care vor devora copiii? Exista o frontiera de netrecut intre scoala si jocurile video? Este posibila vindecarea tulburarilor psihice cu ajutorul lor?
Pentru autor, pasiunea pentru aceste spatii noi nu este o problema medicala, ci o problema educativa. Dar cum sa intelegem puterea jocurilor video, fara sa le recunoastem mai intai seductia? Cartea de fata ne introduce in lumea interioara a jucatorului, a relatiei dintre el si lumea virtuala, demontand resorturile interioare ale fascinatiei exercitate de jocurile video. Scrisa intr-un limbaj clar, cartea se adreseaza tuturor celor interesati de psihologia jocurilor video.
Leave a Reply