Editura Trei și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd.Regina Elisabeta nr.36) vă invită miercuri, 11 noiembrie, la evenimentul de lansare a antologiei de proză scurtă Kiwi 〡 Schimbări, în prezența autorilor români. Moderator: Marius Chivu, editorul antologiei.

Personajele celor douăzeci și cinci de povestiri ale antologiei se confruntă cu o suită de schimbări și transformări, de la cele inerente condiției umane la cele ardente ale imaginației: oameni se rănesc reciproc, se alienează, se îmbolnăvesc, dispar sau mor; relații, familii și vieți se formează, se uzează ori se destramă; prieteni, iubiți și părinți sunt înlocuiți cu totul; casele, țările, chiar și planetele sunt abandonate; realitatea se preschimbă sub influența substanțelor, a traumei, a vremurilor sau a vremii; animalele devin fantome, obiectele devin entități, morții devin pasionali; trecutul, ca și sinele, capătă alte nuanțe sau accente. Corpul și mintea, deopotrivă, la fel deghizarea și călătoria, plus arta, politicul și istoria — toate acestea sunt agenții preferați ai dedublării, pervertirii și revelației.