În colecția Fiction Connection a Editurii Trei a apărut de curând Marea Liniștii, de Emily St. John Mandel. Autoarea romanului de succes Station Eleven, ecranizat de HBO Max, scrie un roman despre artă, timp, iubire și pandemie, care îl poartă pe cititor de pe Insula Vancouver, în 1912, până într-o colonie întunecată de pe Lună, aproape cinci sute de ani mai târziu, prin intermediul unei povești despre umanitate. Veți descoperi o pendulare între mai multe planuri temporale și spațiale, fiecare dintre ele cu un anumit specific; ceea ce le aduce pe toate laolaltă este întrebarea de natură filozofică, cu privire la natura speciei noastre: ce anume dă sens vieții umane, cum se contuează acest sens și ce poate face fiecare dintre noi pentru a-l identifica și cunoaște?
Când Gaspery Roberts, un detectiv din Orașul Nopții, este angajat să investigheze o anomalie din ținuturile Americii de Nord, descoperă o serie de vieți date peste cap: fiul exilat, împins la nebunie, al unui conte, o scriitoare aflată departe de casă când o pandemie face ravagii pe Pământ și un prieten din copilărie din Orașul Nopții care, ca și Gaspery, a întrezărit ocazia de a face un lucru extraordinar, care va tulbura cronologia universului. O demonstrație de măiestrie deopotrivă umană și tandră, intelectuală și jucăușă, Marea Liniștii e un roman despre metafizică și călătorii în timp, care surprinde cu precizie realitatea momentului actual.
„Cu Marea Liniștii, Mandel ne oferă unul dintre cele mai bune romane ale sale și una dintre cele mai reușite explorări din domeniul ficțiunii speculative.“ The New York Times
„Cel de-al șaselea roman al lui Mandel oferă imensele plăceri ale unui puzzle și ale imaginației dezlănțuite… Scris cu pricepere și profund emoționant, acest roman vizionar se reflectă pe sine ca o sală a oglinzilor, căutând să afle ce ne leagă unii de alții și câte întâmplări neprevăzute ne poartă spre fiecare zi obișnuită din viața noastră.“ Esquire
Emily St. John Mandel (n. 1979) este scriitoare canadiană. Printre cărțile ei se numără The Glass Hotel și Station Eleven, roman finalist al National Book Award și PEN/Faulkner Award for Fiction, tradus în treizeci și trei de limbi, care stă la baza serialului omonim HBO Max. Despre scris, autoarea declară că trebuie să fie coerent, iar acțiunea să se desfășoare într-un ritm alert; altfel, cititorul își va pierde interesul față de text. Marea liniștii, cel de-al șaselea roman al său, s-a aflat încă de la apariție în topul bestsellerurilor The New York Times și a fost una dintre cărțile preferate de Barack Obama în 2022. În prezent, locuiește în New York.
Leave a Reply