Sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 18.00, Librăria La Două Bufnițe din Timișoara (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin) găzduiește lansarea de carte a celui mai nou roman scris de Marin Mălaicu-Hondrari, Clandestin. Invitat, alături de autor: Bogdan Munteanu. Moderează Oana Doboși și Raluca Selejan.
Părți din romanul Clandestin de Marin Mălaicu-Hondrari au fost scrise la Timișoara, în timpul primei Rezidențe Literare La Două Bufnițe din noiembrie 2020.
„Îmi amintesc că o vreme, în fiecare noapte, înainte de culcare, ne jucam de-a „cel mai frumos cuvânt de azi“ și odată tu ai spus clandestin și mi s-a părut cel mai frumos cuvânt auzit vreodată, mi l-am notat în jurnalul secret, pe care mi-ar fi plăcut să-l descoperi, am scris acolo clandestin de mai multe ori și nu l-am mai uitat niciodată. Nu știam ce înseamnă, dar nici nu voiam neapărat să aflu. Pentru mine însemna un secret, ceva care îți taie respirația. După câtva timp, ne-am plictisit și am renunțat la joc.“ Marin Mălaicu-Hondrari
Marin Mălaicu-Hondrari s-a născut la 29 ianuarie 1971, în Sângeorz-Băi. A publicat Zborul femeii pe deasupra bărbatului (poeme, Premiul Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj), Cartea tuturor intențiilor (roman), Apropierea (roman), La două zile distanță (poeme, premiul revistelor Poesis Internațional și Transilvania), Lunetistul (roman, Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița; nominalizare în cadrul Galei Premiilor Radio România Cultural, secțiunea „Proză”, nominalizări la Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași și la Premiile revistei Observator Cultural), Războiul mondial al fumătorilor (roman), Urmele încercării (poeme) și Basmul cămilelor (carte pentru copii). Apropierea a apărut în Polonia, în traducerea lui Dominik Małecki, și în Spania, în traducerea Elenei Borrás García, iar Cartea tuturor intențiilor, în Franța, în traducerea lui Laure Hinckel. A scris în colaborare cu regizorul Tudor Giurgiu scenariul filmului Parking. În 2021 a primit Premiul Institutului Cervantes din București, pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă: romanul Patria, de Fernando Aramburu. A tradus din spaniolă cărți de Mariana Enríquez, Fernanda Melchor, Agustina Bazterrica, Mario Vargas Llosa, Julio Cortázar, Manuel Vilas etc.
Leave a Reply