MITUL NR. 1: EXPRIMAREA ACTIVĂ A FURIEI DUCE LA DIMINUAREA ACESTEIA

Opinia conform căreia trebuie să ne exprimăm activ furia pentru a o reduce Furia_siteizvorăşte din gândirea freudiană. Conform modelului hidraulic al emoţiilor formulat de Freud (şi de Wilhelm Reich), trăirile de furie se acumulează în timp şi creează un rezervor de energie negativă. Dacă nu exprimăm sau nu eliberăm această furie înăbuşită, ea va erupe în cele din urmă sub forma unor explozii fizice, a bolii sau perturbărilor emoţionale. Terapeuţii care subscriu la această teorie te încurajează să „ventilezi“ trăirile de furie, golindu‑ţi astfel rezervorul de tensiune înăbuşită. Punându‑i cu fermitate la locul lor pe oamenii nepoliticoşi sau efectuând alte acţiuni cathartice, se presupune că îţi vei opri energia agresivă din a se acumula până la niveluri dăunătoare. Acest mit comportă două erori importante: prima, aceea că exprimarea furiei reduce riscurile pentru sănătate; a doua, că exprimarea resentimentelor te va face să te simţi mai puţin furios.

Există numeroase dovezi că furia cronică este totuşi un factor de risc pentru afecţiunile cardiace. Există câteva studii care arată o legătură între furia reprimată şi boală. Dar oare indivizii care îşi exprimă furia sunt cu adevărat mai bine decât cei care nu o fac?

Cu siguranţă, nu! Conform dr‑ului Aaron Siegman, psiholog şi cercetător al furiei la Universitatea din Maryland, a da frâu liber mâniei reprezintă un factor de risc serios pentru afecţiunile cardiace. Exprimarea furiei poate declanşa tipul de activare internă care cel mai probabil duce la deteriorarea arterelor. Cercetările dr‑ului Siegman arată că exprimarea activă a furiei e foarte probabil să fie mai dăunătoare sănătăţii decât înmagazinarea furiei. Scăparea furiei de sub control este deci destul de riscantă!

Dar mitul conform căruia oamenii care‑şi exprimă furia deschis şi liber devin mai puţin înclinaţi către a se înfuria? Trăirea catharsisului duce într‑adevăr la o furie mai redusă? Pe parcursul ultimilor şaizeci de ani, mai multe experimente psihologice au examinat acest aspect. Studiile au constatat sistematic că atât exprimarea fizică, cât şi cea verbală a furiei duc la mai multă, nu la mai puţină furie şi violenţă.

Exprimarea furiei în mod direct şi indirect tinde să o întărească şi să o facă mai puternică. Un coleg de‑al nostru care lucrează cu clienţi furioşi povesteşte adeseori această veche anecdotă: Întrebare: „Cum ajungi să cânţi la Carnegie Hall?“ Răspuns: „Exersează, exersează, exersează“. Prin urmare: „Cum devii o persoană foarte furioasă?“ Răspuns: „Exersează, exersează, exersează“.

Dacă ventilarea mâniei duce de obicei la o furie mai mare, de ce persistă mitul contrar? Furia este un sistem care ajută corpul să se pregătească de acţiune împotriva unei potenţiale ameninţări. Atunci când apar modificările fiziologice care fac parte din acest sistem, corpul este încărcat şi gata de acţiune. Pare natural să lovim într‑un fel sau altul. E posibil chiar să simţim o anumită uşurare imediat după ce ne‑am implicat într‑un act violent sau am pus la punct pe cineva. Întrucât descărcarea furiei poate fi simțită ca o stare de bine, creşte probabilitatea de a repeta acest lucru şi de a crede cu nesăbuinţă că aceasta este maniera sănătoasă de a proceda.

Un alt motiv pentru care acest mit persistă este că cei mai mulţi terapeuţi îşi doresc în mod autentic să‑şi ajute clienţii să se simtă şi să funcţioneze mai bine. Deoarece e posibil ca aceşti clienţi să simtă o uşurare temporară după ce şi‑au manifestat furia, mulţi terapeuţi cred, şi ei, în mod eronat că sunt de ajutor atunci când îşi încurajează clienţii să se descarce. În plus, terapeuţii vor să‑şi susţină clienţii. După ce‑i ascultă descriindu‑şi indignarea în legătură cu o întâmplare nedreaptă, terapeutul poate considera că este corect sau adecvat ca aceşti clienţi să‑şi exprime emoţiile. Recomandarea de a‑şi manifesta deschis furia poate fi un indiciu că terapeutului îi pasă cu adevărat şi că ascultă.

În ciuda dovezilor știinţifice, ventilarea furiei este încă încurajată în multe forme de psihoterapie şi în cultura noastră extinsă. Dacă eşti în continuare de părere că eliberarea furiei este ceva sănătos şi productiv, atunci poate ar fi bine să reconsideri această idee depăşită. Începe prin a nu ceda acelor impulsuri care te îndeamnă să acţionezi la furie. Data viitoare încearcă să‑ţi reţii furia. Vei vedea că, în cele din urmă, agitaţia şi starea de activare se vor stinge. Citeşte apoi în continuare, pentru a învăţa cum să nu intri deloc în cercul vicios al furiei.

MITUL NR.2: FURIA TE ÎMPINGE SĂ OBŢII CEEA CE ÎŢI DOREŞTI
Poate că, asemenea multor altor oameni, consideri că furia te ajută să obţii ceea ce doreşti. Sau că furia te împinge să depăşeşti împrejurările potrivnice şi nedreptatea.

Consideri că, fără izbucniri de furie, oamenii nu te vor asculta, nu te vor respecta sau nu îţi vor îndeplini dorinţele? Da, unii s‑ar putea să nu facă aceste lucruri. Iar alţii ar putea ceda în faţa furiei tale. Soţul/soţia sau copiii tăi ar putea face ce îţi doreşti pentru a te determina să‑ţi opreşti furia. Colegii de lucru ar putea şi ei să încerce să‑ţi domolească furia. Şi ce e în neregulă cu asta? Ei bine, e posibil ca oamenii să‑ţi îndeplinească dorinţele când ţipi sau îi ameninţi — dar se întâmplă aşa în principal din cauza presiunii tale constante. În timp, ei pot deveni ursuzi, distanţi sau plini de resentimente. Aşa s‑a întâmplat cu Ned şi familia sa:

Ned se apropia de cincizeci de ani atunci când a început tratamentul. Fusese însurat timp de douăzeci şi şapte de ani şi avea doi copii cu care era foarte critic şi exigent. Sub focul intens al criticilor şi ostilităţii lui Ned, Nora, soţia sa, şi copiii îi făceau adesea pe plac doar pentru a‑l face să tacă. Nora povestea că întreaga familie „umbla pe vârful degetelor“. Ajunseseră la concluzia tacită că era mai bine să evite aproape orice discuţie directă cu Ned. Aşa că toată lumea umbla pe vârfuri în jurul lui.

Deşi Ned obţinea adeseori ceea ce îşi dorea pe termen scurt, familia sa a învăţat în timp diverse modalităţi prin care să‑i saboteze controlul. Rezultatul: aproape zero încredere şi intimitate. Mulţi dintre clienţii cu care am lucrat fac greşeala de a privi doar către recompensele pe termen scurt ale ostilităţii lor. Oamenii îţi pot face pe plac. Pot sări rapid să‑ţi îndeplinească cerinţele iritate. Totuşi, nu ignora costurile mult mai dăunătoare şi de durată ale „succesului“ tău. Adesea, pe termen lung, asta îţi va distruge relaţiile.

Fragment din “Cum să-ți controlezi furia înainte de a te controla ea pe tine” – Albert Ellis, Raymond Chip Tafrate