Aproape oricare dintre subiectele abordate de către Nietzsche poate oferi intuiții psihologice care sunt nu doar profunde și perspicace, ci și extrem de apropiate de mecanismele psihanalitice pe care Freud le va formula peste un deceniu și mai bine.
Să luăm un exemplu din Genealogia moralei, scrisă în 1887: ”Toate instinctele care nu au un debușeu, pe care o anumită forță represivă le împiedică să izbucnească în afară, se întorc înapoi – e ceea ce eu numesc interiorizarea omului”.
La o privire secundă, nu poți să nu observi cât de aproape este această frază de conceptul pe care Freud îl va propune ulterior – acela de ”refulare”. De-a lungul întregului eseu amintit mai sus, Nietzsche dezvoltă ipoteza că altruismul și moralitatea sunt rezultatul refulării ostilității și resentimentului, căci atunci când potentia individului este îndreptată către interior, atunci apare și remușcarea, conștiința încărcată. El oferă o imagine plastică a celor ”neputincioși”, ”legați de greutățile sentimentelor lor ostile și veninoase, la care fericirea apare mai ales sub forma unui narcotic, a somnolenței, a odihnei, a păcii, a «sabatului», a relaxării spiritului și trupului, pe scurt sub forma sa pasivă”.
Fragment din:
Această agresivitate întoarsă către sine izbucnește sub forma unor pretenții sadice față de ceilalți: acest proces va fi denumit ulterior în psihanaliză ”formare a simptomului nevrotic”. Iar în măsura în care aceste pretenții sunt disimulate sub forma moralității, atunci vorbim despre ”formațiuni reacționale”, ca să folosim încă un concept pe care Freud îl va forja mai târziu.
Un alt concept freudian anticipat în mod surprinzător de către Nietzsche este cel al sublimării. Vorbind despre relația dintre energia artistică a unei persoane și sexualitate, el afirmă că s-ar putea ca ”senzualitatea să nu fie suprimată de îndată ce se manifestă condiția estetică, așa cum credea Schopenhauer, ci să fie numai transfigurată în așa fel încât să nu mai apară în conștiință ca excitație sexuală”.
Nietzsche mai susține că plăcerea nu provine din supunere și renunțare, ci din afirmarea de sine: ”Plăcerea este doar un simptom al sentimentului puterii atinse”. Esența plăcerii, repetăm, constă în a fi o stare indirectă ce însoțește sentimentul de putere.
Departe de a fi un gânditor nihilist distructiv, Nietzsche se arată a fi, la o privire mai atentă, un filosof constructiv prin excelență. Iar abordarea sa pozitivă pare să fie ideală pentru timpurile noastre. Cuvintele sale vizionare ar putea fi de mare ajutor pentru americanii de azi, afectați de o apatie destul de intensă (una nevrotică), dar și de o reprimare a anxietății și a unei culpe adânc înrădăcinate. În acest sens, Nietzsche poate deveni un psihoterapeut pentru terapeuții vremurilor noastre.
1 Pingback