Fragment din Cum să-ți reinventezi viața. Cum să pui capăt comportamentelor negative și să te simți din nou bine. 11 capcane mentale sau ”curse ale vieții” a detectat Jeffrey Young, creatorul psihoterapiei centrate pe scheme. Dependența este doar una din aceste 11 capcane mentale – descoperiți-le și eliberați-vă de ele!

 

EXPERIENŢA DEPENDENŢEIPP_Cum să-ți reinventezi viața_C1_web
Dacă suferiţi de capcana Dependenţei, vi se pare că viaţa vă copleşeşte. Nu credeţi că vă puteţi descurca. Credeţi că sunteţi incapabil de a avea grijă de dumneavoastră şi, prin urmare, apelaţi la ceilalţi pentru ajutor. Puteţi supravieţui doar cu ajutorul lor. Trăsătura principală a capcanei o reprezintă sentimentul că trebuie să vă luptaţi din greu pentru a vă achita de responsabilităţile obişnuite ale vieţii de adult. Pur şi simplu nu aveţi resursele necesare. Sentimentul predominant este acela de incompetență, de inadecvare. Imaginea care redă esenţa acestei capcane este aceea a unui copil care se sperie brusc de lumea prea mare şi începe să plângă după mama. Sentimentul dumneavoastră este că sunteţi un copil mic într‑o lume de adulţi. Fără un adult care să aibă grijă de dumneavoastră, vă simţiţi pierdut.

Gândurile dumneavoastră tipice reflectă această imagine a incompetenţei: „E prea mult pentru mine“, „Nu mă descurc“, „O să mă prăbuşesc“, „Nu voi fi în stare să mă achit de toate responsabilităţile“. Alte gânduri reflectă teama de abandon — frica dumneavoastră că îi veţi pierde pe cei de care sunteţi dependent: „Ce m‑aş face fără această persoană?“, „Cum o să mă descurc singur?“ Aceste gânduri sunt de obicei însoţite de sentimentul disperării şi de panică. După cum spune Margaret: „Nu pot să fac atât de multe lucruri. Am nevoie de cineva care să se ocupe în locul meu“. Acest gând vă consumă multă energie mentală. Apelaţi la diverse stratageme, pentru a vă asigura că toate persoanele de care aveţi nevoie vor fi lângă dumneavoastră. Totul vi se pare copleşitor, dacă sunteţi lăsat de capul vostru. Nu aveţi deloc încredere în propria judecată. Nu vă credeţi în stare să luaţi hotărâri bune. Dificultatea de a avea încredere în propria judecată este la baza capcanei de care suferiţi. Sunteţi nehotărât.

Când aveţi de luat o decizie, cereţi părerea celorlalţi. De fapt, alergaţi de la o persoană la alta solicitând sfaturi. Vă schimbaţi părerea de o mie de ori. Întregul proces vă seacă de energie şi vă face şi mai confuz. Când, în fine, luaţi o decizie, solicitaţi mereu asigurări că a fost decizia cea mai bună. Uneori cereţi părerea unei singure persoane, pe al cărei sfat vă bazaţi total. De multe ori, această persoană este chiar psihoterapeutul. În primele stadii ale psihoterapiei, pacienţii noştri depen‑ denţi încearcă mereu să ne facă să luăm decizii în locul lor. Nu este uşor să rezistăm presiunii. Întrucât e dureros să‑i vedem ezitând atât, avem impulsul de a interveni şi a lua o hotărâre. Trebuie să facem eforturi să rezistăm acestui impuls, întrucât chiar nu este spre binele pacienţilor. Nu face altceva decât să ducă la creşterea dependenţei faţă de noi, deşi scopul terapiei este ca ei să devină independenţi. Persoanelor dependente nu le plac schimbările. Vor ca totul să rămână la fel.

Lipsa de încredere în propria dumneavoastră judecată vă face să vă temeţi de schimbare. Nu vă încredeţi în puterile proprii atunci când vă aflaţi într‑o situaţie nouă, întrucât sunteţi obligat să vă bazaţi pe propria raţiune. În situaţii familiare, deja aţi aflat ce gândesc ceilalţi şi v‑aţi creat o schemă a celei mai potrivite abor‑ dări. Însă, când vă confruntaţi cu o situaţie nouă şi nu vă sfătuieşte nimeni ce să faceţi, trebuie să porniţi de la propriile dumneavoastră opinii, iar în ele nu aveţi încredere.

Am vrea să spunem că doar vă imaginaţi că nu sunteţi suficient de competent, dar nu este chiar aşa. Se întâmplă des ca persoanele dependente chiar să nu fie competente, întrucât au evitat cu atâta dibăcie să aibă de‑a face cu îndatoririle vieţii de adult. S‑au obişnuit să se ocupe ceilalţi de tot în locul lor. Această evitare duce la nişte lipsuri reale în privinţa abilităţilor şi puterii de discernământ. Totuşi, majoritatea persoanelor dependente exagerează cu privire la lipsa lor de competenţă. Se îndoiesc de ele însele mai mult decât este cazul.

Când cineva se comportă în mod constant în aşa fel încât să‑i facă pe ceilalţi să‑şi asume şi responsabilităţile sale, de fapt capitulează în faţa capcanei. Când îi puneţi pe ceilalţi să aibă grijă de dumneavoastră, doar întăriţi ideea că nu sunteţi în stare să vă descurcaţi singur şi nu ajungeţi să vă dezvoltaţi propriul simţ al competenţei. Cu toate acestea, dacă aţi locui singur, până la urmă aţi ajunge să învăţaţi cum să vă gestionaţi necesităţile zilnice. Dependenţa dumneavoastră este doar o ipoteză netestată. Nu aţi avut cum să vă convingeţi până acum că puteţi funcţiona foarte bine şi de unul singur.

Fuga este un alt mod de a vă consolida capcana. Evitaţi sarcinile pe care le consideraţi prea grele. Există anumite sarcini pe care persoanele dependente le evită constant. Printre ele se numără: să conduceţi maşina, să vă ocupaţi de chestiunile financiare, să luaţi hotărâri, să vă asumaţi responsabilităţi noi, să vă dezvoltaţi noi domenii de expertiză. Evitaţi să vă despărţiţi de partener sau de părinţi. Rar se întâmplă să locuiţi sau să călătoriţi singur. Rar mergeţi singur la filme sau la restaurant. Fugind mereu de aceste îndatoriri, vă confirmaţi dumneavoastră înşivă că nu sunteţi în stare să vă ocupaţi singur de ele.