Scopul eseului Un vinovat aproape perfect este de a analiza cum, sub impulsul unei americanizări caricaturale a Europei, lupta de gen și cea de rasă sunt pe cale de a înlocui lupta de clasă, de a alunga meritocrația și de a distruge ideea de umanitate ca unitate. Să facem din omul alb țapul ispășitor prin excelență nu înseamnă decât să înlocuim un rasism cu altul; și, într-un viitor ce se anunță sumbru, cu societăți tribale, care-și păzesc cu strășnicie identitatea, pradă unui război al tuturor contra tuturor.

Căderea Zidului Berlinului a lăsat stânga europeană într-o confuzie totală. Pe câmpul de bătălie al ideilor, progresul, libertatea și universalul au cedat locul unei noi triade importate direct din Statele Unite: genul, identitatea și rasa. Ieri ne luptam în numele proletariatului, al Lumii a Treia și al damnaților planetei; astăzi condamnăm omul alb, făcându-l vinovat de colonialism, sclavie și dominarea femeilor. Trei discursuri – neofeminist, antirasist și decolonial – îl desemnează ca fiind dușmanul comun al omenirii. El a devenit noul Satana, cel pe care propria anatomie îl face un violator ontologic, culoarea pielii – rasist, iar puterea – exploatator al tuturor „dominaților“ și „rasizaților“.

Așa cum ne-a obișnuit în cărțile sale de eseuri, Pascal Bruckner dă o extraordinară claritate subiectului abordat. Bruckner are darul de a „descurca cea mai complicată încurcătură”, precum cazul Adama Traoré, tânărul francez negru mort într-un comisariat de poliție în 2016, în circumstanțe deocamdată neelucidate, și manipulările mișcării „Adevăr pentru Adama” sau de a denunța „heterorismul” care face furori în ideologia la modă. Scriitorul francez are o cultură politică enciclopedică – bogăția citatelor și calitatea referenților îi permit să livreze niște truisme implacabile și înfricoșătoare. Bruckner dă greutate cuvintelor, șocând cititorul cu imagini metaforizate, de exemplu când evocă vicisitudinile Europei: „Timorată și bulimică, Vechea Lume riscă să moară de obezitate, ectoplasma umflându-i se pe măsură ce devine tot mai inconsecventă și negociază fără sfârșit integrarea de noi membri…” sau când vorbește de „«migranții», acest neologism de care poți trage cum vrei, ca de un cauciuc”.

„Pascal Bruckner demontează cu eleganță «fascismul de stânga», venit, în opinia lui, din America și care atacă bărbatul alb, heterosexual, occidental. Cu siguranță, Un vinovat aproape perfect va da naștere multor polemici.” – Lire

„Derapajele fenomenului #MeeToo, negarea violurilor din Köln, cenzura din universități, precum și tabuul legat de comerțul oriental cu sclavi sunt câteva dintre subiectele abordate pertinent de acest nou eseu al lui Pascal Bruckner.” – Le Figaro Magazine

„Concluzia acestui strălucit eseu al lui Bruckner este că white bashing, denigrarea omului alb, trebuie să înceteze, înainte ca această farsă să se transforme în tragedie. Pentru că, la urma urmelor, omul alb nu este decât un om ca oricare altul.” – Edito

Născut la Paris în 1948, Pascal Bruckner este romancier şi eseist, o figură emblematică a intelectualităţii franceze. La Editura Trei au apărut toate romanele sale – Casa îngerilor, Luni de fiere, Hoţii de frumuseţe, Fiul cel bun, Care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt?, Iubirea faţă de aproapele, Căpcăunii anonimi, Copilul divin, Palatul chelfănelii, Iubito, eu mă micşorez!…, Păzea, se-ntoarce Moş Crăciun!, Paria, Un an și o zi, volumele de eseuri – Noua dezordine amoroasă, Fanaticii apocalipsei, Paradoxul iubirii, Căsătoria din dragoste, Euforia peretuă, Mizeria prosperităţii, Tirania penitenţei. Eseu despre masochismul occidental, Înțelepciunea banilor, Un rasism imaginar, O scurtă eternitate, precum și volumul de teatru Ce dorește domnul?.