Am putea începe prin a spune că 𝐋𝐞𝐢̈𝐥𝐚 𝐒𝐥𝐢𝐦𝐚𝐧𝐢 nu pare interesată să fie o scriitoare comodă. Nu face asta nici în cărți, nici în felul în care vorbește despre femei, despre Maroc, despre Franța sau despre lucrurile pe care societatea preferă să le țină ascunse sub cuvinte mai, să zicem, cuminți. A scris despre dorință, maternitate, sexualitate, putere și libertate fără să caute neapărat o formă în care cititorului să-i fie ușor să se recunoască.
Poate pentru că ea însăși vine dintr-un spațiu al amestecului.

Născută la Rabat, într-o familie bilingvă și multiculturală, ajunsă la Paris pentru studii și apoi jurnalistă, scriitoare și una dintre vocile importante ale literaturii francofone contemporane, 𝐒𝐥𝐢𝐦𝐚𝐧𝐢 a construit, de-a lungul timpului, un teritoriu literar al ei: unul în care identitatea nu este niciodată simplă, iar libertatea vine adesea la pachet cu un preț.

În scrisul ei, granițele dintre lumi rămân mereu vizibile: Maroc și Franța, tradiție și modernitate, libertate și reguli, ceea ce ni se spune că trebuie să fim și ceea ce vrem, de fapt, să fim.

Dar poate că ceea ce impresionează cel mai mult la 𝐋𝐞𝐢̈𝐥𝐚 𝐒𝐥𝐢𝐦𝐚𝐧𝐢 este felul în care reușește să transforme temele mari în experiențe profund omenești. În spatele istoriei există întotdeauna o familie. În spatele unei ideologii există un om. În spatele unei schimbări sociale există o femeie care încearcă să-și trăiască viața.

𝐶𝑎̂𝑛𝑡𝑒𝑐 𝑙𝑖𝑛, romanul care i-a adus Premiul Goncourt în 2016, a făcut-o cunoscută în întreaga lume. Dar poate că adevărata miză a literaturii ei se vede mai bine în cărțile în care se întoarce spre propria familie și spre istoria Marocului.

𝑇̦𝑎𝑟𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖 este o astfel de întoarcere. O saga de familie începută în 1944, odată cu Mathilde, franțuzoaica din Alsacia care vine în Maroc alături de Amin, soțul ei marocan. Apoi, în 𝑃𝑟𝑖𝑣𝑖𝑡̦𝑖-𝑛𝑒 𝑐𝑢𝑚 𝑑𝑎𝑛𝑠𝑎̆𝑚!, povestea trece la generația următoare, într-un Maroc devenit independent, dar încă prins între lumi.

Iar acum trilogia se încheie cu 𝑽𝒐𝒊 𝒍𝒖𝒂 𝒄𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒆 𝒇𝒐𝒄𝒖𝒍, în care intră în prim-plan Mia și Inès, noua generație. În această ultimă parte, istoria familiei se apropie și mai mult de propria biografie a lui 𝐒𝐥𝐢𝐦𝐚𝐧𝐢: Inès este construită puternic pe figura tinerei Leïla.

Trei generații, câteva decenii de istorie și aceeași întrebare care traversează întreaga trilogie: cât din ceea ce moștenim ne aparține și cât din noi trebuie, până la urmă, să inventăm singuri?

Un portret de familie, o istorie a Marocului și, mai presus de toate, o poveste despre oameni care încearcă să-și găsească locul într-o lume care le spune mereu că sunt „ceilalți”.

𝑽𝒐𝒊 𝒍𝒖𝒂 𝒄𝒖 𝒎𝒊𝒏𝒆 𝒇𝒐𝒄𝒖𝒍 încheie această poveste, iar noi suntem bucuroși să o aducem de zilele mai departe către cititori, în toate librăriile fizice și online. Vă invităm să o descoperiți! 🤗